În cadrul ediției din acest an a TIMAF, spiritul și personalitățile iconice ale Ardealului prind viață pe un autobuz unic, decorat cu portretele celor mai ilustre figuri culturale ale regiunii.
De la mari scriitori și poeți, până la inovatori și creatori care au influențat și continuă să inspire generații, Kero a surprins fiecare personalitate cu detalii atent realizate, ce reflectă atât esența lor, cât și moștenirea pe care ne-au lăsat-o.
În acest proiect de artă urbană, personalități precum Lucian Blaga, Aurel Vlaicu,Cosbuc și Iuliu Hațieganu își găsesc locul alături de simboluri ale culturii ardelene, conturând o poveste vie despre diversitatea și autenticitatea Transilvaniei. Autobuzul nu este doar un mijloc de transport, ci o invitație către public de a explora bogăția culturală a Ardealului și de a redescoperi valorile locale.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Napocanews.ro