Distribuie articolul

Trebuie să „înţelegem furia şi frustrarea” oamenilor afectaţi de inundaţiile care au devastat regiunea Valencia, a declarat regele Felipe al VI-lea al Spaniei într-un videoclip postat pe reţelele de socializare duminică seara, relatează AFP.

Suveranul a afirmat că oamenilor trebuie „să li se dea speranţă şi să le fie oferite garanţii că statul în toată deplinătatea lui este prezent”, a spus Felipe, la câteva ore după ce el şi regina Letizia au fost huiduiţi de o mulţime furioasă în suburbia calamitată Paiporta, lângă Valencia, fiind forţaţi să-şi întrerupă vizita.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat duminică că a înţeles „spaima şi suferinţa” victimelor inundaţiilor de la începutul acestei săptămâni, însă a condamnat „orice formă de violenţă” după incidentele care au marcat vizita lui şi a regelui Felipe în una dintre suburbiile din Valencia, când unii dintre cei prezenţi au aruncat cu noroi în oficialităţi.

Scandând „Criminalilor, criminalilor!”, cei prezenţi şi-au exprimat furia reprimată faţă de alertele emise asupra pericolelor furtunii de marţi, considerate de locuitori tardive, dar şi faţă de reacţia ulterioară a serviciilor de urgenţă, după ce dezastrul a lovit.

Bilanţul celor mai grave inundaţii din istoria modernă a ţării a crescut duminică la 217 de morţi – aproape toate decesele au fost înregistrate în regiunea Valencia, cu peste 60 dintre acestea numai în Paiporta.

Potrivit televiziunii publice (TVE), care a difuzat imagini cu un vehicul acoperit de noroi despre care se crede că ar fi cel al premierului, geamul din spate al maşinii a fost spart, Sanchez fiind, în acelaşi timp, insultat de mulţime.

„Aş dori să exprim solidaritatea şi recunoaşterea de către guvernul spaniol a spaimei şi suferinţelor” victimelor, a declarat pentru presă liderul socialist în urma unei întâlniri cu responsabilii pentru operaţiunile de ajutor din Valencia.

El a condamnat însă „orice formă de violenţă”, vorbind de „unele momente absolut marginale”.

„Obiectivul principal este de a salva vieţi, de a recupera cadavrele oamenilor care au murit în urma acestui dezastru natural şi, în cele din urmă, de a ne concentra pe sarcina de a reconstrui” zonele devastate, a adăugat el.

NapocaNews