Distribuie articolul

Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca și Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, organizează luni, 16 decembrie 2024, de la ora 17, în Sala de Conferințe a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca (Str. Republicii, nr. 9) un eveniment cultural de excepție, dedicat lansării volumului „Gravorul Mihail Strilbițchi (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea)” și prezentării anuarului științific al bibliotecii „Études bibliologiques / Library Research”, nr. 1-5, 2019-2023.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul:

·         Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Crișan, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca;

·         Prof. Univ. dr. Habil. Maria Crăciun, Universitatea Babeș-Bolyai;

·         Autorii volumului: Anca-Elisabeta Tatay și Prof. Univ. Dr. Emerit. Cornel Tatai-Baltă.

Volumul „Gravorul Mihail Strilbiţchi (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea)” aduce în atenția publicului o figură mai puțin cunoscută a artei grafice românești din secolul al XVIII-lea – Mihail Strilbițchi, valoros tipograf, gravor, editor și traducător, cu o activitate prolifică în Moldova și alte regiuni învecinate. În timp ce operele gravorilor din tipografiile Țării Românești, Transilvaniei și de la Buda sunt amplu studiate, creațiile lui Strilbițchi erau mai puțin cunoscute publicului. Lucrarea oferă o analiză detaliată a gravurilor realizate de Mihail Strilbițchi pentru cărțile tipărite la Iași, Dubăsari și Movilău, subliniind impactul său asupra artei tiparului din Moldova în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

 

Anuarul Études bibliologiques / Library Research Studies, coordonat de Prof. Univ. Dr. Habil. Sorin Crișan, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, continuă tradiția revistei „Biblioteca și cercetarea” apărută sub egida bibliotecii în perioada 1973-2009. Publicația, tipărită exclusiv în limbi de circulație internațională (engleză și franceză), promovează cultura umanistă prin investigații inedite asupra istoriei cărții manuscrise și tipărite, precum și a rolului patrimoniului bibliotecar. Studiile din revistă sunt semnate de specialiști recunoscuți din România și din străinătate, reprezentând un reper esențial în domeniul bibliologiei.

Organizatorii invită publicul să descopere lumea fascinantă a gravurii din secolul al XVIII-lea și a cercetării bibliologice, într-un cadru academic dedicat promovării patrimoniului cultural. Participarea este deschisă tuturor pasionaților de artă, istorie și carte veche, și nu numai.

Radu Ștefan