A trecut ziua inaugurării, putem să citim ”la rece”, discursul președintelui și atmosfera de la Washington.
Ieri a fost un act revoluționar.
Ideologia woke s-a prăbușit oficial. Ceea ce e foarte bine.
Nu este înlocuită de naționalism ci de pragmatismul negocierilor. Donald Trump are strategia asta, care nu are treabă cu politica clasică: năvălește în sală, dă cu ușa de zid, urlă, amenință și apoi, după ce și-a fezandat bine preopinentul, trece la negocieri.
E foarte, foarte important că a ținut să deschidă TikTok în prima zi a mandatului său.
A arătat că, atâta timp cât e o afacere corectă, SUA nu se blochează de prostii ideologice și de aiureli de servicii secrete.
E foarte important că a obținut armistițiul în Gaza.
E foarte, foarte important că l-a invitat pe Xi la inaugurare. Evident, Xi nu a venit, că știe foarte bine cum să negocieze cu Trump, dar semnalul a fost transmis.
E super important că în mesajul de felicitare, Putin i-a spus lui Trump că Rusia vrea să înceapă discuțiile cu privire la cazul ucrainean și a transmis că obiectivul trebuie să fie pacea, nu un armistițiu.
E foarte important că Trump nu a vorbit de NATO, nu a vorbit de UE, nu a vorbit de ”parteneriat atlantic”, nu a vorbit de Ucraina.
Toate semnalele indică că SUA va sabota proiectul UE și va prefera negocierea cu statele europene luate individual.
Mie mi se pare că prioritatea geopolitică a lui Donald Trump sigur nu mai este Europa (și Rusia), nici Orientul, nici măcar Pacificul.
Prioritatea sa pare a fi America. Și nu doar SUA, ci continentele americane.
Probabil bătălia lui Trump va fi creșterea hegemoniei americane în statele din continentele americane.
Iar gestul simbolic de a schimba numele Golfului Mexic în Golful American arată tocmai această reorientare.
Alt mesaj important este statul minimal- debirocratizarea SUA.
Care e lecția pentru noi?
Să acceptăm că România și-a pierdut relevanța ca bază militară americană și ”flanc estic al NATO”, singurele sale puncte forte de până acum în relația cu Washingtonul, și să începem să gândim rapid o nouă ofertă pentru a fi relevanți.
Și da, ”portul la Marea Caspică” e o chestie foarte deșteaptă geopolitic.
Dar când ai o conducere a statului care are ca ambiție pe 2025 să facă 13 kilometri de drum express și e mulțumită, ai o presă și ”analiști” care râd ca boii de proiecte semnate altfel ”ca primarul” de oficialii români, prea limitați intelectual ca să gândească mare și să vadă oportunități, normal că șansele sunt mici.
Lumea nu va mai fi la fel. Iar schimbarea va fi rapidă, cum a spus și Trump.
Nici România nu va mai fi la fel.
Eu spun de pe acum: sistemul se iluzionează dacă crede că va supraviețui. Nu sunt nici condițiile interne, nici cele externe, ca să supraviețuiască.
Iar faptul că își trimit ”suveraniști” să filmeze coloana oficială a președintelui Trump sau pe Trump dansând, nu arată decât micimea îngrozitoare a minților și viziunilor lor….
Sistemul va crăpa oricum. Asta e deja garantat.
Problema este dacă va trage și România după el, sau România va schimba paradigma sa politică.
Călin Georgescu este singura șansă reală de a schimba jocul și de a salva România.
Și nu e greu să te prinzi de asta.
Ai deja ”performanțele” coaliției PSD-PNL-UDMR -sinecuriști ”minoritari”. Cum să crezi că oamenii ăia, care cred că un Crin sau un Ponta ar putea fi relevanți în altceva decât un film de desene animate, ar putea să țină România în viață? Ei sunt la ATI, datorită unui mișmaș ordinar al CCR.
Tabăra progresistă e oficial marele perdant. Cum ai putea crede că USR-Reper-blabla, care nu sunt în stare să administreze niște primării de mari orașe, entre nous, vor reuși să navigheze în furtuna crizei din Europa și eforturilor de împăcare dintre SUA și Rusia pentru a disloca pe cât se poate relația dintre Rusia și China?
Deci pragmatic, cinic, logic, Georgescu e singura soluție care poate negocia un rol al României în noua ordine mondială, care poate răspunde ambițiilor sau dezintereselor americane din regiune, care poate să renormalizeze relația cu Rusia, care poate să negocieze de la egal la egal cu liderii europeni (care nu mai sunt comisarii europeni) și cu liderii regionali (gen Erdogan) ce sunt tot mai influenți….
Georgescu este ultimul ”bus” al istoriei în acest moment.
O mai veni altul peste 5-10- 15 ani. Dar va mai fi România în stație?
Alexandru Bogdan Duca
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

