În ziua de 30 ianuarie, cei trei ierarhi, considerați de posteritate că fiind cei mai mari învățători și pastori din istoria creștinătății și modele de viață duhovnicească, sunt sărbătoriți cu mare fast în lăcașurile creștine din întreaga lume. Odată cu darul “tălmăcirii” Sfintelor Scripturi, cei trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au urcat și înalta treaptă a arhieriei și credinței creștine. De atunci, învățătura lor ortodoxă se păstrează până în zilele noastre, așa cum a fost desăvârșită de ei.
De aceea, secolul al IV-lea al erei creștine este denumit “Secolul de aur al creștinismului”. Ierarhii i-au cerut în vis unui episcop să fie prăznuiți împreună. În secolul al XI – lea, la Constantinopol a început disputa referitoare la faima celor Trei Ierarhi. Pentru prima dată, creștinii și-au pus întrebarea: ”Care este cel mai mare dintre cei Trei ierahi?” Disputele au continuat ani în șir până când ierarhii i-au apărut pe rând, în vis, episcopului Euhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous.
În anul 1084, același episcop i-a visat pe cei trei ierarhi împreună. Aceștia l-au rugat să le orânduiască o singura zi de prăznuire pentru că, atât timp cât au fost în viață au urmărit același scop: să-i împace pe oameni și să aducă în lume pacea și unirea.
“După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este intre noi. Fiecare dintre noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânț, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este intre noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoință noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împacăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi și înștiințează cu aceasta pe creștini că noi, în fața lui Dumnezeu, una suntem.”
SFINȚII TREI IERARHI, TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII
La sate se obișnuiește ca în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinti să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post pentru a avea o căsnicie fericită. Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i vă merge bine „în ale casei” și poate să orbească. Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamna. În tradiția populară se spune că de astăzi se schimba vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streșinile curg, primăvara vă fi friguroasă, daca e ger, vara va fi călduroasă.
Sărbătoarea reconcilierii: Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate în căminul acestora.
Praznicul trebuie respectat cu sfințenie: În această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se matură în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente și de infirmitate.
În ziua sărbătorii nu se înstrăinează lucruri din casă: Potrivit tradiției, în ziua praznicului nu este bine să împrumutăm lucruri din casă pentru a proteja căminul de pagubă.
Ofrande pentru morții neîmpărtășiți: În numeroase zone din țara, se împart ofrande pentru morții neîmpărtășiți: gospodinele fac coliva, merg la biserică s-o sfințească și apoi împart ofrande cu colivă, cu fructe și pește la trei bărbați, în memoria rudelor decedate în familie.
Mamele se roagă pentru norocul fetelor de măritat: În ziua praznicului, fiecare mamă care are o fată de măritat respectă sărbătoarea: nu prestează munci gospodărești și se roagă la biserică pentru norocul fiicei sale.
Sfântul Grigorie Teologul este apărătorul văduvelor: Văduvele care au probleme financiare, de sănătate sau sunt înconjurate de dușmani aprigi, trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie, cel care, de secole, este apărătorul lor dovedit. Gospodina care nu respectă sărbătoarea spală rufe și aruncă lături în curtea casei, după ce a împărțit ofrande pentru morți, rămâne văduvă.
Un praznic de iertare pentru păcatul avortului: În ziua praznicului, femeile care au păcătuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea: să facă pomeniri și să împartă ofrande. Prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat.
Pelerinaje în lăcașuri de hram: În ziua de prăznuire a celor Trei Ierarhi sunt benefice pelerinajele în lăcașurile de cult, care poartă hramul Celor Trei Sfinti. Tot în această zi, este bine să fie ajutați copiii săraci care doresc să devină preoți.
Contextul în care au trăit Sfinţii Trei Ierarhi
Sfinţii Trei Ierarhi au trăit în anii când Biserica, abia scăpată din prigonirile sângeroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de erezii, adică de abaterile de la dreapta credinţă.
Din cauza mulţimii învăţăturilor greşite ce se iviseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi neîncetată pentru adevărata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a credinţei creştine.
Fiind toţi trei mari Ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare în felul său.
Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare a fost totodată păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor.
Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate.
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.
Sfântul Grigorie Teologul
Şi Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit puterea cuvântului în chip minunat.
Orator înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Grigorie şi-a câştigat renumele de „Cuvântătorul de Dumnezeu”, adică „Teologul”, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul său, taina Sfintei Treimi.
Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât nu mai rămăsese în ea decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat şi în toată capitala nu mai era decât o singură biserică a adepţilor lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe.
Pentru aceasta a şi fost ales arhiepiscop al Constantinopolului. Puţini teologi au ajuns la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teologice, ţinute de el în biserica Învierii din Constantinopol.
Sfântul Ioan Gură de Aur
În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul mai ales pentru învăţarea mirenilor, chemându-i pe toţi, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, la pocăinţă şi la milostenie, îmbărbătându-i şi dojenindu-i, dând ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie.
A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei şi Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Tâlcuirile lui sunt o adevărată Evanghelie practică.
În sfârşit, Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slăbiciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă, îndurând cu răbdare numeroase neputinţe şi boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta.
Împodobiţi cu asemenea daruri, Sfinţii Trei Ierarhi au fost mult cinstiţi în toată lumea creştină, dar mai ales în Împărăţia dreptcredincioasă de răsărit, atât de mult, încât, în chip neaşteptat, cinstirea lor a ajuns o pricină de dezbinare între credincioşi, la sfârşitul veacului al XI-lea şi începutul veacului al XII-lea, pe vremea când în Constantinopol cârmuia cucernicul împărat Alexie I Comneanul (1081-1118).
Cinstirea Sf. Trei Ierarhi – pricină de dezbinare
Erau unii dintre creştini care-l socoteau pe Sfântul Vasile mai mare, întrucât a unit, ca nimeni altul, cuvântul său cu fapta. Alţii, coborându-l pe acesta şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, îl socoteau fruntaş al lor pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, atât pentru frumuseţea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cât şi pentru puterea şi adâncimea gândului.
Alţii dădeau întâietate Sfântului Ioan, cel „cu gura de aur”, mai iscusit la cuvânt decât toţi şi îndemnător la pocăinţă. Şi neînţelegerea ajunsese atât de mare, încât creştinii se împărţiseră între ei.
Ajungând cinstirea lor piatră de poticnire, Sfinţii n-au răbdat o dezbinare ca aceasta. De aceea, s-au arătat mai întâi câte unul, apoi toţi trei laolaltă, unui arhiereu înţelept, care păstorea în acea vreme cetatea Evhaitelor, anume Ioan, şi i-au grăit aşa:
După cum vezi, noi la Dumnezeu suntem una şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea.
De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte celor ce se învrăjbesc să nu se mai certe pentru noi.
Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem pace şi unire în lume. Aşadar, fă-ne praznic la toţi trei într-o singură zi şi înştiinţează despre aceasta pe creştini, că noi, în faţa lui Dumnezeu, suntem una.
Ascultând porunca lor, Ioan mitropolitul Evhaitelor, a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinţilor Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, în vremea împăratului Alexie I Comneanul, adunând, ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei: chemarea călugărească a Sfântului Vasile cel Mare, înalta teologie a Sfântului Grigorie Teologul şi evanghelia practică a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Tot în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înălţat minunata biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei.