Stegarul dac, erou neclintit,
Cu steagul dreptății, mereu pregătit,
Pe înălțimi urcă, privirea-i de foc,
Flutură izbânda, chemând al său bloc.
Sub cerul curat, cu glas răsunând,
Adună mulțimi, popor fremătând.
„România, trezește-te, nu mai zăbovi,
Demnitatea-ți furată o vei regăsi!”
Din munți și câmpii, răspunde poporul,
Călcând peste teamă, învingând fiorul.
Stegarul îmbie la luptă curată,
Speranța renaște în inimi săpată.
„Pentru ce luptăm?” el strigă în zare,
„Pentru dreptate, pentru adevărare!
Un uzurpator prin lovitură de stat
Puterea poporului a confiscat.
Alegerile libere, poporul trădat,
Dar noi nu cedăm, căci ne-am deșteptat!
Să fie lumină, să fie dreptate,
România renaște din vechi nedreptate!”
Pe culmi de-adevăr, stegarul grăiește,
Steagul izbândei în vânt se-nvârtește.
Poporul urmează, cu suflet deschis,
Spre zile de glorie și viitor promis.
Stegarul dac, cu suflet curat,
E simbolul luptei unui neam liberat.
O țară ce drumul cel drept îl urmează,
Își câștigă iar demnitatea aleasă.
L.D.
