Dragă Grid Modorcea,
Vreau să îți mulțumesc pentru articolul pe care l-ai scris despre ideile mele și despre expoziție. Acesta îmi oferă ocazia de a clarifica anumite puncte esențiale referitoare la noțiunea de comunism și la adevăratele sale fundamente.
În primul rând, este fundamental să subliniem că România nu a fost niciodată un regim comunist în sensul teoretizat de Marx. România, la fel ca alte țări din blocul estic, a întruchipat mai degrabă o formă de capitalism de stat. Deși mijloacele de producție au fost expropriate de la burghezia privată, ele au fost concentrate în mâinile unei birocrații autoritare. Aceste structuri statale au trădat principiile comunismului, păstrând forme de exploatare și alienare.
La opusul acestora, societățile „primitive”, cum ar fi cele ale indienilor din America de Nord înainte de colonizare, sau anumite comunități organice actuale, oferă un exemplu mai autentic de mod de producție comunist. Aceste popoare trăiau (și pentru unele dintre ele încă trăiesc) în structuri bazate pe o apropiere colectivă a timpului și spațiului, fără bani, stat sau ierarhii coercitive.
În aceste comunități, génos (termenul grec care desemnează comunitatea originară și reproducerea grupului) prevala. Această organizare se bazează pe o relație imediată între om și natură, marcată de o imanență sacrală. Pe de altă parte, démos (care apare în revoluțiile lui Clisthene și Solon în Grecia antică) marchează o ruptură: el instalează o separare între sacral și valoarea de schimb, ceea ce introduce structuri de dominație și ierarhii economice.
Acesta mă duce la o întrebare fundamentală: alienarea, așa cum a analizat Marx și colectivul Marx-Engels. Această alienare își are rădăcinile în Revoluția Neolitică, un moment în care surplusurile agricole au permis apariția schimburilor intercomunitare. Aceste schimburi au contribuit la separarea între producători și produsele lor, ducând la apariția claselor sociale și a statului. Acest proces a transformat produsele muncii umane în mărfuri, scăpând de controlul celor care le produceau, iar în acest fel a dat naștere unei forme de dominație sub forma valorii de schimb.
Marx însuși sublinia importanța revenirii la rădăcinile umane ale oricărei organizații sociale. La căderea Comunei din Paris, el afirma: „Există un singur lucru de care sunt sigur: nu sunt marxist.” Această frază, preluată ulterior de Engels într-o scrisoare către Bernstein în 1882, arată cât de mult Marx respingea deformările ideilor sale, adesea caricaturizate de teoreticieni sau regimuri care se considerau marxiste.
În ceea ce privește Commune de Paris, Marx considera că aceasta reprezenta o manifestare clară a dictaturii proletariatului. Lungi de a desemna o formă autoritară de putere, acest concept făcea referire la procesul revoluționar prin care masele se auto-organizează pentru a desființa structurile de dominație existente. Commune de Paris a fost, astfel, un moment istoric în care clasa muncitoare a încercat o ruptură radicală cu statul burghez.
Istoria tragică a marinilor de la Kronstadt extinde această reflecție. Acești revoluționari, purtători ai unui dor autentic de emancipare, au aspirat la abolirea banilor, a statului și a ierarhiilor coercitive. Masacrul lor de către bolșevici demonstrează trădarea idealurilor comuniste de către cei care pretindeau că le întruchipează.
În final, Guy Debord, în Societatea Spectacolului, subliniază că falsificarea luptelor și mișcărilor revoluționare constă în integrarea lor în sistemul pe care îl combat. El amintește necesitatea unui depășiri radicale a categoriilor capitaliste pentru a regăsi un mod de viață comunitar bazat pe comunicarea directă între indivizi, eliberat de orice mediere marcată de schimb.
În concluzie, vreau să subliniez că génos, așa cum este înțeles de Marx, corespunde direct termenului german Gemeinwesen, care desemnează esența comună, comunitatea originară. Este din această noțiune că Marx a formulat viziunea sa asupra comunismului: nu ca o utopie, ci ca un mișcare istorică care vizează desființarea exploatării și alienării, restituind umanității capacitatea de a trăi în comunitate, eliberată de relațiile comerciale.
Îți mulțumesc din nou pentru ocazia de a clarifica aceste puncte. Sper că aceste precizări vor contribui la îmbogățirea dezbaterii asupra acestui subiect fundamental. Rămân la dispoziția ta pentru a continua acest schimb de idei.
Cu cele mai bune gânduri,
Prietenul tău,
Q.H
