Distribuie articolul

Pentru o altă companie a țării, a trecutului, a istoriei noastre, a devenirii industriale, nu s-au găsit așadar banii… Chipurile pentru că Europa nu ne mai dădea dezlegare pentru acordarea către companii de ajutoare de stat… Nu pentru cele de stat, căci, pentru sprijinirea unor fabrici ale unor companii străine, s-au găsit fonduri, guvernanții dislocând chiar bani grei din bugetele noastre. Și nici justificarea că nu mai puteam trăi în Europa de azi, cu vechile fabrici și companii naționale, cu ajutoare de la stat, nu ține! Pentru că asta au făcut toate statele în Europa. Bașca faptul că nu aveam de ce să cerem voie cuiva! Nu când era vorba despre companiile noastre strategice. Și totuși, în pofida propriilor reglementări de securitate națională, România și-a distrus tocmai o companie din zona securității de transport. O societate de care nu trebuia să se atingă nici un guvernant! Pentru că nu ei au făcut coloșii în România. Ei doar au venit, s-au urcat cu picioarele pe jertfele lui Decembrie ’89 și au început a fura… A fura iar mai apoi a înstrăina…

Pentru CFR Marfă nu au mai fost găsiți banii de salvare… În schimb, a fost patrimonial-hoțește inventată „metoda” transferului de active către o nou înființată companie feroviară: „Carpatica”. Aparent, un macaz spre un nou drum. În realitate o linie înfundată. Pentru că nici nu s-a zvântat cerneala trădării de pe alte și alte hârtii semnate de acești miniștri penali, dimpreună cu prim tartorele hoției, devalizării și înstrăinării, că tocmai activele, destinate chipurile a fi salvate prin inserția în noua societate, au început a fi vândute. Or, cum de s-au putut scoate la mezat activele unei companii practic desființată, și de ce nu au fost ele licitate când aceasta era activă, și putea să-ți patrimonializeze veniturile obținute prin vânzarea de către ea a activelor sale (precum cele vândute acum prin Bursa Română de Mărfuri: Terminalul de trafic combinat de la Suceava, Terminalul de containere de la Buzău, Remiza de locomotive de la Turnu Roșu – Sibiu, spațiul fostei secții regionale a Poliției Transporturi Constanța) nici măcar nu mai ridică semne de întrebare. Ci direct de revoltă. Una ce se așază, acolo, pe șiragul așteptării, împânzind cu deja mult prea multe cruci mămăliga neexplodată de trei decenii până aproape de a ne deveni coliva de mâine…

Și este doar o altă disprețuitoare acțiune a guvernanților deja aproape mutați în birourile de la Budapesta… Și atât de aproape să ne „relocheze” și pe noi, printr-o altă oricând posibilă nemernică trădare a uneia dintre instituțiile ale căror acte „nu pot fi contestate și anulate” (nici măcar de ele însășile, în cazul erorilor capitale, precum CCR -ul în privința alegerilor; și poate nu numai!), atât de aproape să ne transfere sub un „protectorat” al Budapestei prin miniștrii maghiari care au fost puși în fruntea ministerelor de bază ale țării, prin infestarea osaturilor ministeriale cu personaje, nu doar având cetățenie maghiară, dar urând fățiș tot ceea ce este românesc și lăudându-se, deja, „cu bugetul de stat al țării făcut de UDMR”, ba, redactând comunicate despre problemele financiar-fiscale ale României în numele unor purtători de cuvânt și a birourilor de presă ale UDMR -ului… De ce?!… Pentru că… „Atâta s-a putut!”… Așa ni se va spune!… La noi nu s-a putut salva CFR Marfă ca CFR Marfă… La noi nu s-au putut proteja zăcămintele de gaz din Marea Neagră impunând dreptul exclusiv al Statului Român de a decide, ajungând în situația criminală în care acestea vor fi vândute prin austrieci (și a altor resurse, prin toate celelalte neamuri de venetici europeni anti-români) către o companie DE STAT a Germaniei, unde muribunda societate privată de gaz a fost salvată și naționalizată în urmă cu trei ani tocmai printr-un ajutor de stat dat de guvernul de la Berlin, fără a se fi pus problema, la nivelul Uniunii Europene, a ilegalității acelui (și, din nou, nu numai!) ajutor de stat…

Cezar Adonis MihalacheNatiunea