Distribuie articolul

Doi bărbaţi și-au văzut moartea cu ochii după ce au fost atacați cu cuţitul comis marţi, 31 decembrie, în partea de vest a Berlinului, a anunţat poliţia germană, potrivit agenţiei DPA.

Suspectul, un sirian care trăieşte în Suedia, a atacat mai multe persoane pe stradă în districtul berlinez Charlottenburg, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei. Doi bărbaţi victime ale acestui atac au fost spitalizaţi, între timp unul dintre ei fiind externat.

Serviciile de urgenţă au fost alertate asupra incidentului cu puţin timp înainte de prânz în această ultimă zi a anului. Suspectul a fost reţinut, iar potrivit presei germane mai mulţi trecători au intervenit pentru a-l imobiliza după ce a început să înjunghie oameni.

Acesta ar fi furat un cuţit dintr-un supermarket, unde a atacat una dintre victime, celălalt bărbat rănit fiind apoi atacat afară, în faţa unui hotel. Poliţia germană susţine că, potrivit datelor preliminare ale anchetei, suspectul ar suferi de tulburări psihice şi atacul nu ar avea o motivaţie teroristă.

Într-un incident separat, o tabără de refugiaţi din vestul Germaniei, în landul Renania de Nord-Westfalia, a fost atacată în cursul nopţii cu petarde de autori necunoscuţi.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: