Zilele acestea, mai mulți lideri și formatori de opinie din AUR au lansat o listă cu „oamenii lui Soroș”, înfierând pe diverse canale persoanele care apar pe ea. Ce vor să facă mai departe, Dumnezeu știe! Mi-a venit în atenție ca urmare a insultelor și amenințărilor primite pentru asocierea mea și a colegilor mei cu o persoană de pe listă.
Dincolo de unele numele clar legate de stânga progresistă de la noi și de diverse organizații sau instituții care au promovat intens în ultimii ani această paradigmă, pe listă apare și istoricul Alexandru Zub, care anul trecut a împlinit 90 de ani și care locuiește în prezent la Mănăstirea Văratec. În urmă cu câțiva ani, și-a donat întreaga bibliotecă către Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Ca un progresist adevărat, nu?
În 1957 a organizat serbarea de la Putna închinată aniversării a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, act de mare curaj în acea perioadă, având în vedere manifestațiile anticomuniste din Ungaria (1956) și manifestațiile anticomuniste ale studențimii române din Timișoara, Cluj și București. La un an după serbare, toți cei cinci organizatori, adică Alexandru Zub, Aurelian I. Popescu, Dumitru Vacariu, Mihalache Brudiu și Titus Liviu Bora au fost arestați, anchetați de Securitate și condamnați de autoritățile comuniste la pedepse cuprinse între opt şi zece ani de temniţă grea, „pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale” şi „ură împotriva URSS”. Comuniștii considerau că Serbarea avea potențialul de a crea un curent anticomunist în rândul studențimii române „cu caracter naţionalist, antisovietic şi antidemocratic”.
Pentru acest lucru, a petrecut șase ani în închisorile Jilava și Gherla, precum și în lagărele de la Salcia și Giurgiu.
Ca un adevărat soroșist, nu?
Culmea, pe listă apare și istoricul Dinu C. Giurescu, fiul marelui Constantin C. Giurescu. Numai că Dinu Giurescu a murit în 2018, la 91 de ani. Ce să mai înfierezi după ce fix stânga l-a tot atacat în ultimii ani de viață pentru faptul de a fi un „istoric naționalist”?
Rog liderii, membri și susținătorii AUR, precum și reprezentanții altor „forțe suveraniste” să-i caute numele pe internet și să judece singuri dacă Alexandru Zub a fost sau este omul lui Soros sau nu.
–
Situația de față arată realitatea din „tabăra suveranistă”: nu prea există pe acolo minți luminate, intelectuali sau oameni de cultură care măcar să prevină sau să corecteze ulterior astfel de derapaje de-a dreptul hilare. Iar cei care au de-a face cu cultura și cu mediul academic, sunt marginalizați de „liderii suveraniști” care s-au înconjurat de nași, cumetri, lipitori de afișe, pupători de fund sau colegi de unitate operativă.
Posibil ca prin anii ’90, Alexandru Zub să fi primit bani sau să fi avut legături cu Fundația lui Soros, pe vremea când nu se dădeau granturi (finanțări) pentru cercetarea „discriminării și a discursului urii în Evul Mediu” sau te miri ce alte teme cu iz progresist. Cum au și avut, de altfel, mulți istorici în anii aceia. Pentru că, la început, mulți au privit-o doar ca pe oportunitate de a mai face un ban, fără a se „înregimenta ideologic” în vreun fel. Cum românul știe să se învârtă, în anii ’90 s-au făcut și lucruri bune cu bani de la Soros. Dar cum s-au dezvoltat aceste finanțări după, în special după 2000, de ce unii s-au legat ombilical de ele și cum s-a dezvoltat o elită academică cu vederi de stânga este altă chestiune. Evident, cei care au fost ulterior ani de zile beneficiari și chiar coordonatori de programe nu vor ieși acum să dea cu pietre în colegii și binefăcătorii lor.
Stânga a înțeles de la bun început să investească în oameni: burse, programe de pregătire, granturi de cercetare etc. De asta a și format elite academice care să tragă în direcția respectivă. America a văzut din plin rezultatul prin woke-ism, cultura anulării și hiperdiscriminarea pozitivă a oricărei minorități de orice fel, îndreptată împotriva „majorității opresoare”. În România, avem câteva cetăți ale corectitudinii politice, în special pe la Cluj și București, precum și profesori universitari cu fustă care fac cercetare despre discriminarea de gen în jocurile video.
Formarea acestor cadre universitare și de cercetare care creează știință și cunoaștere și care modelează mințile tinerei generații a costat milioane de euro, bani privați. Adică George Soros a scos, în general, bani de la el din buzunar (mai puțin când avea afaceri cu statul).
Câți filantropi români conservatori și creștini care să ofere burse, care să finanțeze granturi de cercetare sau care să țină tineri în facultăți ca să formeze o elită non-progresistă cunoașteți?
Nu există așa ceva!
Degeaba se revoltă speriați oamenii din zona stângii, care ani de zile au făcut liste cu „dușmanii democrației”: conservatori, creștini, adepți ai statului minimal etc., care au fost denumiți îndeobște, mai ales în ultimii ani, drept „fasciști” și „putiniști”. Acum, oamenii (mai de) stânga primesc, vorba englezului, „a taste of their own medicine”. Nu dreapta, ci stânga și presa mainstream a lansat moda listelor în România. Revolta de astăzi a unor progresiști sau oameni ai regimului PSD-PNL-UDMR că „să se fac liste” este, cel puțin, un act de ipocrizie. În ochii lor plini de bârne, violența împotriva dreptei conservatoare este legitimă, dar cea împotriva stângii progresiste este un atac la democrație! Înainte de „hoardele de hAUR” au existat Antifa și Tinerii Mânioși. Stânga a patentat violența publică ca mod de acțiune, nu „tabăra cealaltă”!
În loc să zică „doar noi avem voie să facem liste”, ar trebui clamat public faptul că ideea în sine de a face liste publice cu „dușmanii poporului” este o idee comunistă și nazistă. Pentru că doar comuniștii și naziștii făceau liste cu persoane private care nu au avut exercițiul funcției publice dar care pot părea legați de un anumit dușman politic. Listele cu cei dovediți că au furat de la stat (adică de la cetățeni), cu cei care au luat anumite decizii, cu cei care au votat pentru o anumită lege, reprezintă cu totul altceva și pot fi factualități clare, nu imaginarii ideologice.
Revenind, dacă aș fi de stânga nu m-aș teme absolut deloc de o „epurare instituțională” din partea „suveranistă”. Pentru că, în afară de atacuri mediatice și de întocmit liste, tabăra suveranistă, conservatoare, naționalistă, creștină sau vreți să-i spuneți NU este efectiv capabilă de altceva.
Nu au cu cine. În 2025, dacă ești un profesor sau cercetător progresist nu mai mai vine nimeni să te trimită în lagăr, dar s-ar putea să te trezești cu un coleg „creștinopat”, „medieval” care îți ia locul. Dar nu o să se întâmple asta. Oamenii ăia nu există!
Pentru că ceea ce numim generic dreapta, adică conglomeratul conservator-creștin-național-clasic-liberal-non-intervenționist, nu dictează narativa curentă în mass-media mainstream, nu are monopol pe resurse și nu are nici măcar reprezentare politică. Așa-numitele forțe politice suveraniste sunt o glumă proastă care își întrețin și agită electoratul strict pe baza unor lozinci și a urii față de oamenii sitemului din ultimii 35 de ani. Nu au promovat proiecte de reforme serioase sau măcar proiecte de lege temeinic scrise.
Nu există niciun think-thank de „non-stânga” (creștin, naționalist, conservator, clasic-liberal, libertarian), nicio entitate privată care să propună politici „non-stânga” și niciun mecena care măcar să țină în facultate niște tineri care nu numai că nu sunt atinși de duhul acestor vremi, ba chiar care sunt împotriva lui. Să le ofere burse, să îi ajute să crească în cariera academică, să devină repere în viitor.
Pentru a construi viitorul acestei țări, marii boieri care bagă bani în „suveraniști” nu găsesc. Dar au întotdeauna pentru ferme de boți, aplaudaci pe tiktok sau pentru autocare care să plimbe oameni plictisiți și plătiți la proteste anemice și inutile. Ce sădiți, asta culegeți! Dumnezeu și istoria vă va judeca!
Nu cu liste de dușmani și nici cu ură nu se va asana mlaștina noastră românească.
De vreo 11 ani, mi-am tot bătut capul să suplinesc această lipsă a unui think-thank sau mecena conservator și creștin. Așa că, văzând cum au făcut alții prin anii 1870-1930, prin Liga Studenților, cu mari sacrificii și neajunsuri, ajut colegii de generație să se dezvolte academic, să realizeze lucrări care sunt relevante social și care răspund unor probleme și întrebări contemporane, să țină comunicări și chiar să primească burse și finanțări ca să își poată urmări interesele de cercetare în continuare, fără să abandoneze activitatea intelectuală pentru a se angaja pe un salariu mizer care nu acoperă nici măcar chiria și utilitățile. Slavă, Domnului, avem colegi care se ocupă de rezistența armată anticomunistă, de memoria deținuților politici care au suferit în închisori, de istoria așezămintelor românești din Sfântul Munte Athos, de problematica legăturilor contemporane dintre România și Basarabia, de soft-power-ul românesc în comunitățile istorice de români, de probleme reale din educație, de istoria conservatorismului și a liberalismului la români etc. Și care s-ar fi putut preocupa doar de viața de pe o lună pe alta dacă nu îmi băteam capul.
Pentru acest lucru, le sunt recunoscător foștilor deținuți politici care au susținut acest proiect numit Liga Studenților, printre care se numără și academicianul Alexandru Zub. Pe lângă dragoste, idei, saci cu cărți și sfaturi, unii dintre colegii săi de generație ne-au sprijinit și financiar, după puterile lor. Astăzi, cei mai mulți, sunt mutați la Domnul.
Am refuzat cu obstinație în toți acești ani să mă asociez cu bâlciul cu iz patriotic din politichia românească și nu regret. Partidele și funcțiile trec. Investițiile în oameni și în cultură rămân. Sunt mulțumit!
Și asta doar ca să ne umilească niște neica-nimeni sălbatici „suverani” că am fi progresiști, în timp ce progresiștii ne asociază insidios cu unii care urlă în stradă, ca să ne poată marginaliza.
În loc să arunce cu zoaie, îi invit pe cei care clamează cu mândrie că-și iubesc țara și că îi vor binele, să facă pentru tineret măcar cât au făcut niște bătrâni octagenari și nonagenari pentru noi.
Atât!
Silvian-Emanuel Man
(SursaFacebook)
