Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a fost recent ţinta unor ameninţări cu bomba şi incendierea, postate online de persoane care promovează mesaje antisemite.
Mai multe spectacole au avut loc sub paza jandarmilor în ultimele zile. Nici ameninţările, nici spectacolele păzite de jandarmi nu sunt însă o noutate, spune actriţa Maia Morgenstern:
De ani de zile fac plângeri şi atenţionez instituţiile autorizate, pentru că de ani de zile primim astfel de ameninţări. Chiar şi acum un an, premiera unui spectacol s-a desfăşurat sub auspiciul ameninţării de tipul „venim peste voi şi vă dărâmăm”, iar mailurile cu ameninţări explicite sunt frecvente.
Până acum acest lucru nu a fost luat în seamă, nu a constituit o ştire, asta mă doare cel mai tare. Nu a venit un fulger din cer, nu a fost ninsoare în plină vară, ci e o ştire perpetuă.
Şi totuşi când am atras atenţia, am fost doar ţinta ironiilor: „Hai, dom’le, lăsaţi-mă cu asta, ce se tot văicăreşte!” Atitudinea aceasta cred că mă doare chiar mai tare ca ameninţările. Şi mi-e teamă că acest lucru va rămâne tot o ştire de moment: că ne zvârcolim trei zile, chemăm iar jandarmii şi atât.
Eu nu pot decât să urmez procedurile şi aş vrea să menţionez că de fiecare dată când am solicitat ajutor din partea instituţiilor statului, am primit. Ceea ce mă doare iarăşi e că a devenit o normalitate prezenţa jandarmilor, deja în faptul că trebuie să fie acolo nimeni nu mai vede nicio problemă.
Rămânem amuţiţi şi îngrijoraţi, nu mai ştim cum să exprimăm ceea ce se întâmplă. Şi e păcat, pentru că ar trebui să găsim discursul, vorbele, căile, a declarat Maia Morgenstern pentru Radio Cluj, în emisiunea Tema zilei.
NapocaNews