Clujenii au adus vineri, 28 februarie, un omagiu eroilor-martiri Horea, Cloșca și Crișan, la 240 de ani de la execuția lor prin tragere pe roată, pedeapsă aplicată pentru conducerea răscoalei țărănești din 1784.
Evenimentul comemorativ a avut loc în fața statuii dedicate celor trei eroi, situată lângă Grand Hotel Napoca, și a reunit oficialități locale, oameni de cultură, istorici și numeroși cetățeni care au dorit să cinstească memoria acestora.
Manifestarea, organizată de Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, a inclus un Te Deum de pomenire, depuneri de coroane și alocuțiuni susținute de oficialități și reprezentanți ai mediului academic.
În cadrul evenimentului, primarul Emil Boc a transmis un mesaj de încurajare pentru toți românii: „Eroii naționali nu și-au pierdut credința, religia, spiritul românesc și au rezistat în negura vremurilor, de aceea noi am putut să construim împreună cu toţi românii casa noastră. Acțiunile lor trebuie să ne dea mândrie, putere, energie și optimism în fiecare moment al vieții noastre, căci avem de la cine să învățăm”.
Președintele Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu din România, Tiberiu Groza, a criticat deturnarea valorilor naționale în discursul public contemporan.
„Patriotismul adevărat este acesta, al faptelor, nu acela deșănțat al vorbelor, și din păcate, în ziua de azi, ideea de patriotism, portul popular, steagul sunt pervertite de către organizații care nu au absolut nimic cu patriotismul, urlă doar în gura mare că sunt patrioți, dar nu au ridicat nicio statuie, nu au tipărit nicio carte, nu au îngrijit niciun monument, nu au îngrijit niciun cimitir al eroilor, ca să își dovedească cu adevărat patriotismul. Ce e cel mai rău, au compromis patriotismul, costumul popular și credința noastră ortodoxă inclusiv în Parlamentul European, ceea ce este intolerabil”, a declarat Tiberiu Groza.
Napocanews.ro