Distribuie articolul

Scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu întreabă, în contextul respingerii scriitorului Mircea Cărtărescu de către Academia Română, de ce ar vrea cineva să facă parte dintr-o instituţie ”condusă de un istoric care (…) crede că îţi slujeşti ţara transformând istoria în mitologie? Care perpetuează acea versiune a istoriei menită să blocheze orice reformă a predării ei în şcolile româneşti?”. ”N-ar fi mai bine să desfiinţăm întâi această adunătură incertă iscată din volbura istoriei trecute şi prezente şi să facem în loc una nouă ca apa neîncepută?”, adaugă el.

Gabriel Liiceanu a declarat, pentru SpotMedia.ro că simte nevoia de a pune întrebări în contextul scandalului izbucnit după ce scriitorul Mircea Cărtărescu a fost respins, prin vot, de către Academia Română.

”De ce ar vrea cineva să facă parte dintr-o Academie condusă de un istoric care, pe urmele naţionalismului kitsch ceauşist, crede că îţi slujeşti ţara transformând istoria în mitologie? Care perpetuează acea versiune a istoriei menită să blocheze orice reformă a predării ei în şcolile româneşti? Care crede că discutarea în licee a grozăviilor secolului 20, comunismul şi holocaustul, echivalează cu «expediente şi cârpeli»?”, a arătat Liiceanu.

El s-a întrebat de ce ar vrea cineva să facă parte dintr-o Academie care ”aniversează cu surle şi trâmbiţe, în plenul ei, centenarul naşterii celui mai activ agent de influenţă al Securităţii în diasporă vreme de 25 de ani – Constantin Bălăceanu-Stolnici –, la doar două luni după centenarul naşterii Monicăi Lovinescu?”.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: