Distribuie articolul

Un important lider paramilitar pro rus din Doneţk a fost ucis, la Moscova, în explozia unei bombe artizanale de mare putere. Se crede că ar fi mâna unor agenţi ucraineni, dar deocamdată, oficial, atentatul nu a fost asumat de nimeni.

Deflagrația a avut loc azi dimineață în holul unui complex rezidențial cu apartamente de lux din Moscova.

Ţinta atentatului a fost Armen Sarkisian, fondatorul aşa-numitei unităţi „Arbat- batalionul armenesc”, care a luptat alături de forțele de ocupație ruse în provincia Donețk.

În urmă deflagratiei, unul dintre bodyguarzii lui a murit pe loc. Sarkisian a fost dus la spital, dar nu a supraviețuit.

Iniţial, agenţia rusă RIA Novosti a transmis că Sarkisian a supravieţuit atacului, dar că era spitalizat în stare gravă, urmând să-i fie amputat un picior, în timp ce TASS a informat că unul dintre agenţii săi de pază a fost ucis.

Un dispozitiv important de poliţie a fost desfăşurat în jurul clădirii, cu un elicopter zburând deasupra acesteia, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „serviciile speciale îşi fac treaba” şi că informaţiile sunt pe cale de a fi clarificate.

Cine a fost Armen Sarkisian

În decembrie, serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, l-a descris pe Sarkisian drept un „baron al crimei” în regiunea Doneţk, din care o mare parte este controlată de Moscova din 2014. SBU a mai adăugat atunci că Sarkisian a fost suspectat oficial de participarea şi sprijinirea „grupurilor armate ilegale”.

Potrivit SBU, Sarkisian a creat batalionul Arbat, o grupare militară prorusă formată din luptători locali, care fuseseră condamnaţi, şi a organizat achiziţii de provizii pentru unităţile din prima linie. Autorităţile ruse l-au însărcinat pe Sarkisian să creeze această „nouă formaţiune armată” după declanşarea invaziei Moscovei asupra Ucrainei, în 2022, potrivit SBU.

Ulterior, batalionul Arbat a fost transferat în regiunea Kursk din Rusia, unde Kievul a lansat o ofensivă transfrontalieră în august 2024.

Armen Sarkisian, în vârstă de aproximativ 40 de ani, era originar din Armenia, dar s-a mutat în regiunea Doneţk din estul Ucrainei în tinereţe, potrivit publicaţiei ruse Mediazona.

„Baronul crimei” din Doneţk

El a devenit mai întâi cunoscut drept „baronul crimei” în zonă, devenind ulterior un apropiat al fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, potrivit SBU.

Ianukovici a fugit din Ucraina în 2014, după ce aproximativ o sută de oameni au fost ucişi în încercarea autorităţilor de a suprima revoluţia proeuropeană din Maidan.

Armen Sarkisian, cunoscut şi sub numele de Armen Gorlivski, era căutat din 2014 pentru „organizarea de crime” la Kiev, au declarat serviciile de securitate ucrainene.

„Se iau măsuri pentru a aduce în faţa justiţiei autorul acestor crime împotriva Ucrainei noastre”, indicase SBU.

Potrivit TASS, Sarkisian era preşedintele Federaţiei de Box a aşa-zisei Republici Populare Doneţk (DNR), denumire dată de Rusia acestei regiuni ucrainene pe care Moscova a anexat-o ilegal.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, personalităţi ruse şi proruse având legătură cu războiul au fost ţinta unor asasinate în Rusia şi în teritoriile ocupate.

Majoritatea acestor atacuri au fost atribuite Kievului sau revendicate de serviciile secrete ucrainene, cel mai recent exemplu fiind asasinarea generalului Igor Kirilov, în decembrie, la Moscova.

Până acum, însă, nu există niciun indiciu că Ucraina este suspectată de implicare în explozia de luni.

 

NapocaNews