Mircea Miclea: „Introducerea Istoriei Holocaustului și Istoriei Comunismului s-a făcut mai degrabă din oportunism politic”, în „avantajul elevilor” ar fi o disciplină precum „Istoria secolului XX”. Soluția: „O ordonanță de prorogare a acestor discipline care sunt în lege”

Distribuie articolul

Potrivit lui Mircea Miclea, având în vedere că cele două discipline sunt prevăzute de lege, „soluția de a nu încărca curriculumul cu aceste discipline e simplă: se dă o ordonanță de prorogare” a lor.

  • El a spus că „nu e prima dată când Guvernul prorogă legi în aplicarea lor: vă aduceți aminte că ani de zile au prorogat aplicarea dispoziției din lege care spune că trebuie acordat educație 6% din PIB – atât au tot prorogat-o până când au mai aplicat-o”.
Mircea Miclea la TVR Info, despre „Istoria HolocaustuluI” și „Istoria Comunismului”:
  • Cred că introducerea Istoriei Holocaustului și Istoriei Comunismului s-a făcut mai degrabă din oportunism politic și dintr-o anumită ideologie sau avânt ideologic la un moment dat al unor parlamentari. Cred că este mult mai avantajul elevilor să studieze o disciplină de genul «Istoria secolului XX», în care sigur pot să vorbească și despre Holocaust și despre comunism, dar pot vorbi și despre revoluția științifică și tehnologică și despre primul și al doilea război mondial etc. Adică le-ar oferi o bază ca să înțeleagă de ce trăiesc în lumea în care trăiesc.
  • Soluția de a nu încărca curriculumul cu aceste discipline e simplă: se dă o ordonanță de prorogare a acestor discipline care sunt în lege. Nu e prima dată când Guvernul prorogă legi în aplicarea lor: vă aduceți aminte că ani de zile au prorogat aplicarea dispoziției din lege care spune că trebuie acordat educație 6% din PIB – atât au tot prorogat-o până când au mai aplicat-o.
  • Deci cred că această disciplină ar aduce mult mai multă valoare adăugată elevilor, i-ar ajuta să înțeleagă lumea în care trăiesc ei, decât să introducem în planul de învățământ niște discipline care sunt expresia unui avânt ideologic momentan și a unui oportunism”.

În consultările privind planurile-cadru pentru liceu, în ceea ce privește Istoria există dezbateri intense privind structura programei. Facultățile de Istorie din țară au cerut ca această materie să rămână obligatorie la toate specializările de liceu, subliniind că o oră pe săptămână nu este suficientă pentru a acoperi atât istoria României, cât și istoria universală​. Ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile privind marginalizarea disciplinei, afirmând că „trebuie să găsim un echilibru între centralizare și descentralizare”​.

Pe 13 februarie, ministrul David a anunțat, după ce i-a primit în audiență pe decanii facultăților de istorie, că „Istoria românilor/ României” va deveni materie obligatorie la liceu.

Napocanews.ro