Mihaela Agulescu, originară din Craiova, a urmărit mersul în ascensiune al simțurilor umane, cântând sentimentele eterne ale dragostei și iubirii. Uneltele lirice ale tinerei poete sunt șlefuite de timpuriu. Ea, încurajată fiind, continuă să le modeleze, cititorii putându-și pune de pe acum mari speranțe în harul acestei tinere.
Ion D. Pîrvănescu
Drobeta- Turnu-Severin,
CÂND, DE FAPT
Ne îndopăm cu algocalmin
Când de fapt sufletul ne doare
Ţinem predici şi dăm din mâini
Când, de fapt lângă noi se moare
Mă gândesc cu dragoste la tine
Când de fapt o lume ne desparte
Îmi construiesc palate din ruine
Sau ca să uit, mă îngrop într-o carte
Alerg ca nebuna, derutată prin viaţă
Când de fapt mi-e dor de odihnă
A plouat azi noapte prin mine
Şi membrele – mi trosnesc de rugină
Mă rog către ceruri plângând
Deşi-n suflet mai am repetabil neghina
Sper să-mi fac ordine-n gând
Şi să las să mă inunde lumina
Nu-mi este frică de nimic
Dar de fapt ne temem de noi
Ne dorim din toate câte-un pic
Cât să scormonim prin noroi
Ne legăm gurile cu lanţuri
Cât e necesar să vorbim
Nu-I lăsăm liniştiţi nici pe alţii
Şi noi vrem liniştiţi să trăi.
Suntem buni şi răi laolaltă
Şi-aşa de când lumea a fost
Ne spălăm cu totii-ntr-o baltă
Doar ca la unii săpunu-i mai prost
EROARE
De sunt moartă şi atât de frumoasă
Nu face greşeala să mă iubeşti
Nu mă lua din sicriu să mă pui în casă
O să vezi cât ai să greşeşti
De ce te uimesc genele plecate?
Şi-ţi place paloarea din obraji?
O, lasă-mă acolo întinsă pe spate
Fiindcă mai târziu îţi va doar necaz!
Stinge lumânarea care-mi stinghereşte
Drumul, veşnicia şi-mpietrirea mea
Lasă-mă în pace si te du! Porneşte
Pe o altă cale, pe o altă stea
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

