Distribuie articolul

Ar putea Canada să devină într-o zi membră a Uniunii Europene ? Comisia Europeană se declară „flatată” de idee, dar a reamintit miercuri că o aderare la blocul comunitar este condiţionată de criterii stabilite în tratate, conform AFP, relatează Agerpres.

Sugestia unei aderări a Canadei la UE este adusă în discuţie – adesea cu umor – de unii comentatori, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a lansat războiul comercial al taxelor vamale, importurile din Canada fiind printre principalele vizate de noile taxe, şi în plus şi-a mărturisit dorinţa de a vedea Canada devenind al 51-lea stat al SUA.

Potrivit unui sondaj publicat în această săptămână şi realizat la sfârşitul lunii februarie de societatea Abacus Data pe un eşantion de 1.500 de persoane, 44% dintre canadienii chestionaţi s-au declarat favorabili ideii de aderare la blocul comunitar, în timp ce 34% dintre participanţii la sondaj s-au declarat împotrivă.

„Suntem flataţi de rezultatele acestui sondaj”, a răspuns zâmbind o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, căreia i s-a adresat o întrebare pe acest subiect.

Napocanews.ro