Generalul în retragere Radu Theodoru, acuzat de trădare dar cercetat de procurori în stare de libertate, a transmis un mesaj în care le cere socoteală procurorilor care-l acuză de trădare.
Theodoru apare într-un clip video, filmat la data de 11 martie, în curtea unei case. „Intervin în calitatea mea de comandant al Comandamentului Vlad Țepeș, una dintre direcțiile naționale, naționaliste”, susține Theodoru. El dezminte „întregul rond de calomnii, denigrări, mașinațiuni” care ar fi îndreptate contra lui.
Theodoru descrie percheziția efectuată de polițiști în ziua de 5 martie 2025. „Cu asta, primul act al procesului de denigrare s-a consumat, am încheiat primul capitol din această țesătură de compromitere a subsemnatului”, susține Theodoru.
„Somez autoritățile să demonstreze acuzațiile pe care mi le aduc. Cu cine complotez, armament, instrucție, e un întreg chin ca să pot da jos Guvernul, să știu pe unde-l atac, pe unde mă retrag – e o complicație întreagă”, susține Theodoru.
Fostul general, acum în vârstă de 101 ani, dă o explicație pentru faptul că, în ultimii ani, a fost în vizită la Ambasada Rusiei. „Mă acuzați că vizitez ambasada rusă. Eu am făcut război. Mie, nu numai mie, câtorva vârfuri ale aviației române, ne-au salvat viața soldați și ofițeri sovietici. Atunci se numeau sovietici”, susține Theodoru.
Din grupul generalului Theodoru, șase suspecți au fost arestați preventiv, la data de 5 martie 2025.
Napocanews.ro