Atenție Zelenski. A rămas fără protecție cibernetică. ce se pregătește. Președintele ucrainean în pericol. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat o pauză în toate operațiunile cibernetice ale SUA împotriva Rusiei, inclusiv în acțiunile ofensive, au informat duminică mai multe mass-media americane, relatează AFP.
Această pauză face parte dintr-un proces mai larg de reevaluare a operațiunilor Statelor Unite față de Rusia, iar durata acesteia nu este clar definită, potrivit New York Times.
Contactat de AFP, Pentagonul nu a dorit să facă declarații, invocând necesitatea păstrării securității operaționale. La fel ca alte operațiuni clandestine, acțiunile din domeniul cibernetic nu sunt aproape niciodată comentate de autorități.
‘Nu există o prioritate mai mare pentru secretarul (Pete) Hegseth decât securitatea combatantului în toate operațiunile, inclusiv în domeniul cibernetic’, a declarat un oficial al Pentagonului.
Pauza survine într-un moment în care președintele Donald Trump este pe cale să ajungă la o apropiere istorică de Moscova, inițiată în jurul războiului din Ucraina.
După ce a fost unul dintre principalii susținători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingtonul, sub conducerea lui Donald Trump, pare că vrea să forțeze Ucraina să accepte o încetare a focului, fără însă a se preocupa de garanțiile de securitate, lucru pe care Kievul îl refuză.
Rusia este acuzată cu regularitate că poartă un așa-numit război hibrid împotriva țărilor occidentale, în special pentru a submina sprijinul acestora pentru Ucraina, care implică operațiuni fizice clandestine și acțiuni în domeniul cibernetic sau informațional.
Însă pentru Donald Trump, Statele Unite au alte subiecte de îngrijorare, mai presante decât apropierea Washington-Moscova.
NapocaNews