Lavinia, o mămică a doi copii, a primit pentru a doua oară un ficat și o încă o șansă la viață. În urmă cu 15 ani, a plecat în Italia, unde a efectuat prima operație, însă, între timp, după cele două nașteri, a întrerupt tratamentul și a ajuns în stare critică.
Lavinia s-a născut cu o boală genetică pe care a ținut-o sub control până la 20 de ani. Atunci, doctorii au spus că doar un transplant de ficat o poate salva. În România listele de așteptare erau prea lungi. A plecat la o prietenă din Italia și a căutat ajutor în spitalele din peninsulă. Acolo a primit un ficat și după 6 ani a rămas însărcinată.
Atunci au urmat deciziile dificile. A preferat să păstreze copilul, dar a întrerupt tratamentul imuno-supresor pentru că acesta ar fi dăunat fătului.
După prima sarcină a reluat tratamentul, dar perioada de întrerupere a afectat-o, însă starea ei de sănătate s-a agravat. În urmă cu două luni. Medicii au decis că femeia are nevoie urgentă de un nou transplant. Zilele trecute, familia a primit vestea că există un donator. Un pacient din București aflat în moarte cerebrală.
Intervenția de retransplantare s-a realizat la Institutul Regional de Gastro-enterologie-Hepatologie din Cluj și a durat zece ore.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

