Preşedintele Vladimir Putin şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, s-au alăturat altor credincioşi pentru o slujbă de Paşte condusă de şeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Kirill. În timpul slujbei de Înviere, Patriarhul Kirill s-a rugat să se ajungă la pace ”în vastele întinderi ale Rusiei istorice”, relatează Reuters, informează News.ro.
La câteva ore după ce a declarat o încetare unilaterală a focului de Paşte, despre care Kievul a spus că nu a fost respectată, luptele pe linia frontului continuând, Putin şi Sobianin au stat în principala biserică din Moscova, Catedrala lui Hristos Mântuitorul, în timp ce Kirill a condus o procesiune, potrivit unei înregistrari video a slujbei.
Ţinând aprinsă o lumânare roşie subţire şi îmbrăcat într-un costum închis la culoare, o cămaşă albă şi o cravată roşie ca şi în anii trecuţi, liderul rus şi-a făcut cruce de mai multe ori când Kirill a anunţat „Hristos a înviat”.
Pentru Putin, credinţa ortodoxă este esenţială pentru viziunea sa asupra lumii şi participă întotdeauna la slujbe în timpul marilor sărbători
La slujbă, Krill a cerut ca „pacea durabilă şi justă să poată fi stabilită în vastele întinderi ale Rusiei istorice”, a relatat agenţia de ştiri de stat RIA, o referire la un teritoriu medieval care cuprindea părţi din ceea ce este acum Ucraina, Belarus şi Rusia. „Cât de minunat se spunea, nu face rău altuia şi nu te purta cu alţii aşa cum nu ai vrea să se poarte ei cu tine”, a declarat Kirill, citat de agenţia TASS. „Dacă oamenii ar adera la această poruncă de sărbători, atunci viaţa ar fi complet diferită: viaţa familială şi socială şi – permiteţi-mi să spun asta – interguvernamentală”, a completat şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

