Piticii la putere

În România nu există pitici. Decât la putere. Oricât de haidamaci ar fi Ciolacu sau Șoșoacă, eu îi văd ca pe niște pitici. Pitici care se zvârcolesc și se bat să ajungă la putere. Și să n-o mai lase din mână. Ba visează să rămână în istorie cu portrete regale, așa cum îi pictează pe pitici Rone (de la Cicerone, pe el chemându-l Cicerone Florin Cojocaru), în lucrările expuse la Galeria Kulterra, în expoziția numită Forest Dwarfs.

De, ne-am americanizat cu totul, ați mai văzut vreo expoziție în România pe românește? Cui se adresează ea, românilor, turcilor, celor care vorbesc romgleza sau piticilor de la putere? Fiindcă americanilor, în nici un caz, mai ales acum, după ce ne-au retras Visa Waiver! Au ei piticii lor, cu soții supersexy, precum faimosul Peter Dinklage, din Games of Thrones /Urseala tronurilor. Ce să mai spun de petrecărețul Verne Troyer, care a devenit celebru în comedia Austin Powers şi măsoară doar 81 cm. Cum este foarte bogat, Troyer sparge averea pe soţia playboy Genevieve, înaltă şi frumoasă, pe petreceri sălbatice şi pe procese în care este acuzat de tot felul de răutăţi pe care le-a făcut la beţie. El are o figură de copil, precum Napoleon-ul lui Rone, un pitic milităros, foarte colorat, cu chipie ca a lui Napoleon, care a spus: „În politică, prostia nu este un handicap”. Da, un bun titlu pentru tablou, cum ar spune și Jack Black, regele piticilor de la Hollywood, fiindcă este cel mai înalt și cel mai talentat. Eu nu l-aș plasa printre pitici, are 1, 68 m, după cum joacă în filmul The Holiday unde se îndrăgostește de Kate Winslet și Cameron Diaz. Dar ce, pe Al Pacino îl plasăm printre pitici? Și are tot 1, 68 m, cu 3 cm mai sus decât Napoleon. Napoleon a fost pitic? Avea 1, 65 m înălțime. Piticii suferă de o boală numită nanism, care îi împiedică să crească în înălțime.

Forest Dwarfs, adică Pitici de pădure. O pădure a piticilor găsim și în Alba ca Zăpada și cei șapte pitici. Cred că numai Frații Grimm și Walt Disney i-au făcut celebri pe pitici! Noi știm de Pădurea spânzuraților, dar cine mai vorbește azi de Liviu Rebreanu și Liviu Ciulei? I-am arătat curatorului galeriei cartea cu Gopo. NU auzise de Gopo, de cel care încă din 1957, când a luat Palme d’Or la Cannes pentru filmul Scurtă istorie, a făcut cunoscută România în lume. Omulețul lui a cucerit cu floarea toată planeta, în afara de România, fiindcă aici piticii sunt la putere și își bat joc de toate valorile. Cum poți să faci o Românie demnă de respect, să-i redai independența și identitatea, fără cultură, fără să existe un dialog între generații?! Să nu auzi de Gopo, e ca și cum nu ai auzi de Picasso sau de Andy Warhol. Gopo desena la fel de bine și ingenios ca Picasso. L-a dovedit, prin originalitate, și pe Walt Disney, cu care a fost bun prieten și i-a făcut un portret antologic, pe care îl reproduc în cartea mea. Sunt foarte supărat pe incultura care s-a instaurat în România pe toate potecile și la toate etajele!

Dar să revin la Rone. Cine e Rone? Un pictor îndrăgostit de pitici. El ne explică faptul că în 1990, în Franța, a fost martor când piticii de grădină au fost expulzați într-o pădure, să li se dea „libertate”, iar apoi a început să-i picteze, să rămână fascinat de personalitatea piticilor, care nu trebuie reduși doar la calitatea de bufon de circ. Sigur, este ceva total crazy să te ocupi de o categorie atât de defavorizată a naturii și a societății. Cunoști mai bine Omul vitruvian dacă îi studiezi pe pitici? Mă îndoiesc. Nici Leonardo, nici Michelangelo, nici Dürer nu s-au ocupat de acest subiect. Pe cine a interesat din Renaștere? Pe nimeni. E ceva neserios, speculativ în artă, fiindcă subiectul te îndeamnă la experiment.

Rone a cam chelit, fiindcă expoziția lui nu ne spune nici un cuvânt (fiindcă nu știe!) despre miracolul care a cuprins Parisul în 1974, când Lucian Pintilie (dacă o fi auzit și de el) a adunat toți piticii din Paris pe care i-a folosit în spectacolul său după piesa Turandot de Carlo Gozzi.

Și la „Bulandra” exista un pitic, nelipsit din spectacolele cu oameni mari. După apariția cinematografului, piticii au început să fie folosiți ca personaje exotice. Și piticii nu sunt chiar pitici atât de mici, să facă baie într-un ibric, cum spune cântecul de grădiniță. Duceți-v la Kulterra, să vedeți expoziția lui Rone, și-i veți vedea pe pitici în tablouri uriașe, de doi metri, cu rame princiare, pictați în culori vii, în acrylic. Rone a vrut să ne arate regalitatea piticească.

Păcat că el nu a avut nici un simț politic, efortul de a ilustra piticimea toată, cu eroii ei, precum Pierrot le Fou, Little Big Man (lipsește Dustin Hoffman), Smile, Joker, Black Dwarf și White Dwarft sau Arlekino, nu se ridică la nici un concept, dimpotrivă coboară totul la materie și la sex. Filmul lui Jean-Luc Godard, Pierrot le Fou, îl are protagonist pe Belmondo, care nu-i pitic. Ce credeți că au în comun toate aceste portrete cu pitici mai mari și mai mici, proiectați în stil videoclip pe un ecran? Falus și testicole. Toate se termină cu aceste podoabe naturale, ceea ce minimalizează orice plăcere estetică, dacă nu ai umor nu înțelegi de ce piticii sunt atât de mici, fiindcă au sexul mare și femeile sexy se omoară după ei, ce exotism vulgar!, de aceea Rone i-a văzut monumentali.

Păcat că în cursa pentru alegerile prezidențiale nu există și un pitic. I-ar bate pe toți cu obrăznicia lui. Un pitic colorat, desigur, și potent, ca Napoleon-ul lui Rone. Însă din biografia împăratului aflăm că „dragostea este o prostie săvârșită în doi, care face mai mult rău decât bine și cred că ar fi o binefacere dacă o divinitate protectoare ne-ar descotorosi de ea și i-ar elibera pe bărbați”.

Interesant ar fi fost să vedem și hobiți, care sunt strămoșii pitici ai omului, așa cum i-a descris Tolkien și din care a rezultat fantasticul serial cinematografic The Lord of the Rings / Stăpânul inelelor al lui Peter Jackson. Însă hobiții sunt inocenți, de o moralitatea absolut. La Londra, la Tate Museum, am văzut piticii lui Turner, cu care seamănă izbitor piticii lui Rone. Însă spectacolul cel mai original de pe lume al piticimii este la Bergen, la Muzeul Trolilor. Ce fantastic contrast între troli și vikingi! Însă geniul absolut al piticilor este Diego Velázquez. Mergeți la Prado și veți vedea minunea, regi și pitici alături, începând cu Las Meninas. Nu-i exclus ca și Yorick, pe care îl elogiază Hamlet, să fi fost pitic. Piticii au o minte scăpărătoare. Nu e ușor să fii bufon la curtea unui rege. Dacă aș fi întrebat ce aș vrea să fiu într-o nouă viață, rege sau pitic?, aș spune că aș vrea să fiu pitic. E esențial să privești lumea de jos în sus, decât de sus în jos. Dar în America? La New York am văzut pitici negri și de acolo am aflat că falusul mare îl au nu piticii, ci cocoșații. Așadar, pe când o expoziție cu cocoșați, d-le Cicerone? E timpul ca și cocoșații să vină la putere!,,,

Grid Modorcea, Dr. în Arte