Scrisoarea VI  (Prostia și Invidia)

Un prieten din America, Richard Owen, fondatorul formației Camerata New York, aflând de cartea mea GOPO: DICȚIONARUL DE IMAGINI, mi-a scris că e o carte demnă de un premiu Oscar, gândindu-se că e o carte de film și Gopo e cunoscut în lume, de când a luat la Cannes, în 1957, Palme d’Or pentru Scurtă istorie, nemaivorbind de faptul că a fost bun prieten cu Walt Disney, așa cum eu am fost cu el.

Nu știu dacă se dau premii Oscar și pentru cărți, dar de ce nu s-ar da?! O carte ca a mea merită! Da, dar nu pot să o propun singur Academiei americane, trebuie să o facă cineva de aici, un forum oficial. Dar cine? I-am scris lui Laurențiu Damian, președintele UCIN, dar tace. Tace și Tudor Giurgiu, profitorul Premiilor Gopo. Ce să mai spun de ANF și CNC, care și-au bătut joc de Fondul „Gopo”, care sunt căuzașii fraudei numită Jaful secolului!?

De doamna ministru Natalia Intotero, ce să mai spun?! Nu au trecut decât câteva luni de când a promis marea cu sarea pentru cinematografie, dar nu e în stare să răspundă la un mesaj, tace și ea. Așa cum a tăcut și atunci când i-am scris să susțină romanul meu VIKING la Premiul Nobel pentru Literatură, așa cum mi-a confirmat că o să facă Ambasada Suediei la București. Era nevoie de o susținere oficială, de la un forum cultural din România, dar dna Intotero s-a purtat așa cum o trădează numele. Omerta! Așa cum a tăcut și Aurel-Ioan Pop, președintele Academiei, așa cum a întors spatele și președnitele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian. Nici unul nu s-a bucurat că exist, că există o astfel de carte, că există o astfel de propunere.

Ce să sper acum cu GOPO? Nu sper nimic de la ei.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat inspirația să scriu și această carte. De la Istoria literaturii neînregimentate am declarat că scriu pentru cititorii din viitor.

Sigur că Dumnezeu are o socoteală cu mine dacă mi-a dat puterea să trăiesc mult și să scriu 130 de cărți (publicate), să fac 47 de filme, genul docudrama, un gen imperial, și să public peste 5 000 de articole!

Dar, dar, dar… suntem în România și aici funcționează principiul „să moară capra vecinului”!

Am făcut această confesiune esențială publică, să se știe, să existe un document al destinului unui scriitor român neobișnuit, fiindcă nu mai am cui să mă spovedesc. Mă spovedesc cititorilor, pe care îi consider prieteni. Preoții mei, la care mă spovedeam ades, Constantin Galeriu, Antonie Plămădeală, Valeriu Anania, Vasile Modorcea, unchiul meu, nu mai sunt, mă așteaptă, sper, într-o lume mai bună.

Sunt trist că o să plec din lumea aceasta cu infernala constatare că Prostia și Invidia conduc România, o duc în ritm de scandal triumfal spre neantizare.

Dar sunt încă în putere. Nu scăpați așa ușor de mine. Mai am să dăruiesc viitorului cărți de învățătură.

M-am întrebat, dacă Eminescu ar fi trăit ce trăiesc eu, ce-ar fi făcut? Ar fi scris, sigur, o nouă scrisoare. De aceea am pus acestei confesiuni esențiale titlul Scrisoarea VI, deși Eminescu a scris nu doar cele 5 scrisori poetice, ci zeci de scrisori, adresate lui Creangă, Slavici, Maiorescu sau către Veronica Micle. Eu am șansa să-mi adresez scrisoarea dvs, la mii de cititori.

Grid Modorcea