„Ce-i de făcut?”

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidențiale, seria nouă. Cea veche a fost în toamna anului trecut, după cum se știe anulată de „sistemul politic”, pentru că nu a ieșit cine trebuia.

Ca și în toamna lui 2024, lucrurile se repetă. După zicerile tumultoasei mass-medii naționale, pentru turul doi se vor confrunta: un reprezentant al „naționaliștilor suveraniști” (George Simion), respectiv celălalt – reprezentant al „globaliștilor – euroatlantiști” (Nicușor Dan). După eticheta politică care le-a fost lipită pe frunte de aceeași mass-medie, primul este de stânga – până la bolșevism, celălalt de dreapta – adeptul capitalismului clasic, democratic și binevoitor. Simion ne-ar pregăti o dictatură comunistă, Nicușor o democrație totală, veritabilă, cu drepturi până la acela de a face ce vrem, inclusiv să ne împușcăm între noi, eventual să ne sinucidem de disperare.

Trebuie să recunoaștem că electoratul român, fie el din țară sau din străinătate, este într-o mare dilemă. Pe cine, dintre cei doi politicieni, să-i alegem? Altfel spus, ce-i de făcut? Într-o situație politică asemănătoare ca „dilemă”, deși, pentru noi, specifică altor lumi istorice și altor spații politic – Rusia țaristă de la începuturile secolului al XX-lea, a fost și Lenin. Deja om politic cunoscut în Rusia țarului Nicolae al II-lea, Vladimir Ilici scrie, în 1902, în exil, lucrarea „Ce-i de făcut?”. Aici el fundamentează – zic – ideologii marxism-leninismului de pretutindeni – pe care, ca student i-au audiat și cei din generația mea în anii ’60 (desigur, pe cei români, la Cluj, un Roth, Kalloș ș.a.) – principiile ideologice și organizatorice ale noului partid marxist. Cel care trebuia, mai apoi asta a și făcut, să asigure răsturnarea capitalismului și instaurarea unei noi societăți bolșevice / comuniste în favoarea maselor largi populare exploatate de burghezo-moșierime, ultimii trebuind exterminați prin toate metodele posibile. În această categorie de „dușmani ai poporului” intrau și țăranii înstăriți, muncitorii specialiști, intelectualii, deci acea clasă de mijloc care asigura și asigură și astăzi mersul democratic real al unei națiuni.

Simion este etichetat, de aceeași presă haotică, românească, mai degrabă adeptul dictaturii lui Putin, în fond o declarată „democrație originală”, undeva între regim autoritar și capitalism sălbatic. Culmea, exact ca în țara noastră – o „democrație originală” declarată în 1990 de tătucul Ion Ilici Iliescu! Nicușor „băiat de curte” – vorba poetului, pare surprins că a intrat în lupta directă pentru Președinție. Ca matematician de calitate, cu rezultate excelente în tinerețe la olimpiadele naționale și internaționale, și-a calculat bine șansele și i-a ieșit!

Cert este că amândoi au dat o lovitură, cred mortală, „sistemului iliesciano – băsisto – iohannist”, perpetuat într-o formă sau alta, în ultimii 35 de ani. De aceea i-au ales românii, eliminând doi politicieni expirați (Crin Antonescu și Victor Ponta), o doamnă Lasconi – țață de mahala, încă câțiva veleitari fără importanță. Răspunsul cetățeanului român de rând la întrebarea din titlul acestui articol se va da în funcție de urmările imediate ale cutremurului din 4 mai, ce se va resimți la nivelul Guvernului, Parlamentului, partidelor politice și Serviciilor Secrete din București. Ultimul jucător este foarte important în orice țară a vremurilor noastre, deci și în România, ele fiind găsibile, în proporții și importanțe diferite în spatele fiecărui grup de politicieni.

Faptul că pensionarul Crin Antonescu, cunoscut sub numele de cod „Porumbacu” (vezi dosar nr. 2456/DSS01429) nu a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale, pune serios în discuție alianța PSD – PNL – UDMR – minorități. De la început, îndrăznesc să spun, o alianță nefirească, împotriva principiilor politice care stau la baza celor două partide. Cetățenii români și-au dat seama că această mezalianță viza doar menținerea și fortificarea intereselor materiale ale liderilor, sub motivația păstrării stabilității politice în Țară. Micul și energicul UDMR a intrat în joc din alte motive. Nu neapărat să-și îmbogățească liderii lui (și așa sunt înstăriți la maximum în urma legii „restitutio in integrum” dată sub PNȚCD), ci pentru a fi acolo sus, să controleze deciziile politice la vârf ale statului român, din corpul căruia o interesează doar Transilvania, viitorul acestei provincii în Anya-Ország. În următoarele două săptămâni, până pe 18 mai a.c. putem asista la căderea Guvernului, sacrificarea unor lideri politici la vârf ai PSD și PNL, vinovați pentru alegerea lui Crin Antonescu ca purtător al speranțelor „sistemului”. În cele două partide ar putea izbucni o luptă pentru putere între generații, mai tinerii dorind înlocuirea șefilor, chiar dacă au crescut sub mâna și cu ajutorul acestora. În politică nu este recunoștință pentru mentori, când aceștia fac greșeli de tactică și pierd. În orice caz, vara lui 2025 va fi foarte fierbinte politic. În fine, se adeverește, încă o dată, că un lider politic căzut în dizgrația adepților nu mai are șanse să revină în prim-plan (vezi: Mona Muscă, Dragnea, Dăncilă, Ponta, Crin Antonescu, Orban, Cîțu, Ciucă ș.a.). În acest context, ce se va întâmpla cu „bihoreanul nost”? Oare Ilie Bolojan, ajuns la București și repede urcat pe culmi ca „speranță” va muri politic tot ca „speranță”? Între udemeriști, regățeni și mitici te poți aștepta la orice!

Pe acest fond politic, ultimii doi combatanți pentru scaunul de la Cotroceni vor trebui să navigheze în viitoarele două săptămâni, consolidându-și bazinul electoral. Nicușor Dan are cea mai grea misiune. La un moment dat, lider al micului partid USR, confecționat în birourile serviciilor secrete franceze, înlocuit de Elena Lasconi, jenant abandonată de colegi și electorat, va trebui să recâștige încrederea useriștilor, a altor adepți ai europenismului și atlantismului. Nu se știe câți pesediști și liberali îl vor vota. Unde vor merge voturile lui Ponta, care în ultimele luni a luat în brațe idei suveraniste? Se vede că „șmecheria” nu i-a ajutat la nimic. Totuși, având în vedere numărul important de voturi adunate, care l-au clasat pe locul patru, speră la o reintrare în tabăra PSD, chiar să lupte pentru președinția partidului, dacă nu, pentru a-l rupe în două.

George Simion este, să recunoaștem, principalul favorit pentru Cotroceni în alegerile finale din 18 mai a.c. „Ștaful din jurul său l-a sfătuit bine”! A refuzat participarea la dialog cu concurenții săi și mass-media, în turul I, păstrând un oarecare „mister” în jurul său, refuzând să intre în jocul presei scrise și reporterilor TV, evident ostili. A bătut Țara cu piciorul stabilizându-și electoratul tradițional: patrioți, creștin ortodocși, bătrâni nostalgici după disciplină și tinerețea trecută, mulți tineri adepți ai unui regim politic al dreptății sociale, mai autoritar într-o lume care parcă a luat-o razna. A valorificat cu abilitate modelul Trump, atrăgând asupra lui privirea boss-ului mondial. Ajungând la Cotroceni va strivi vechiul sistem, statul paralel – așa cum doresc mare parte dintre români. Ei speră ca la toate nivelurile accederea în funcții, minore sau majore, să se facă prin calitățile profesionale ale candidatului, nu prin carnetul de membru de partid.

Simion va trebui să-și revizuiască conținutul Programului politic, eliminând obiectivele din zona dreptei extreme, acceptând menținerea țării în UE și NATO, chiar dacă un dialog diplomatic cu Rusia și China este necesar, după modelul celorlalte mari puteri mondiale. Soarta românilor din afara granițelor țării noastre trebuie să rămână în atenția sa, chiar dacă, interese ale „sistemului” din România au reușit să determine Republica Moldova (Basarabia) și Ucraina să-l declare „persona non grata”. Ștaful din jurul său trebuie să fie mai intelectualizat, intelectualii de calitate fiind, în toate timpurile, mai ales din epoca modernă încoace, elementul capabil să propună și să facă reforme, să țină legătura cu lumea politică la vârf în plan european și mondial. Dacă dorește să facă bine Țării, George Simion trebuie să-și întărească propriul partid prin consolidarea organizațiilor județene. Astăzi, cu mici excepții, în județe, AUR nu are o țesătură de organizații la nivel de sate, comune, localități urbane. Doar acestea vor asigura peste trei – patru ani, poate mai repede, o majoritate parlamentară și dreptul de a constitui Guvernul, care face politica internă și dă stabilitate și credibilitate Președintelui Țării.

Pe lângă calitățile sale de lider, căpătate în ultimii ani, încă perfectibile, George Simion trebuie să mulțumească mass-mediei scrise, radio și TV care i-au făcut o contra-propagandă feroce, scoțând în față doar părțile rele ale personalității sale, nu puține. Ca urmare, așa-zisul „electorat georgist” etichetat ca puțin școlit, indolent, nedemocrat și-a spus: îl votez pe Simion „numai de-a dracu”! Pentru votanții lui Simion s-au numărat și destui intelectuali de calitate în speranța că numai un „dur” poate sparge încrengăturile intereselor dirijorilor „democrației originale” românești. Ce se va pune în loc, depinde de „ștaful profesionist” din jurul viitorului Președinte!

În orice caz, românii și România vor trebui să evolueze între național și european, după modelul anilor 1914-1920, când am împlinit visul de veacuri a Neamului – România Întregită!

Prof.univ.dr. Mihai D. Drecin