Democrație și extremism?

Am revăzut recent filmul All the President’s Men (1976), în regia lui Alan J. Pakula, povestea a doi ziariști de la publicația „Washington Post”, care investighează Afacerea Watergate și descoperă că „toți oamenii președintelului ” Nixon sunt/au fost corupți. Dar cazul anulării alegerilor libere din România este mai important decât Afacerea Watergate, o afacere care privește doar America, respectiv corupția unei administrații. Și care a fost, în anii ‘70 ai secolului trecut!

Acum, ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în România, privește dilema în care se află azi omenirea: Democrație sau extremism?

Cazul anularii voturilor este cunoscut și de Trump și de vicepreședintele Vance, care a criticat acest fapt, spunând ca anularea nu e un gest democratic. Americanii au trimis pentru 4 mai o delegație în frunte cu vicepreședintele  Comisiei Federale pentru Alegeri, republicanul James Trainor, ca observatori ai votului. De asemenea, toată Europa cunoaște cazul, toți ochii ei politici sunt ațintiți spre România, ce se va petrece în turul II?

Deci e un subiect vital, care interesează pe toată lumea. În primul rând diaspora românească. Și cred că pericolul vine din partea unor străini de România, care se amestecă în treburile interne ale țării și tulbură apele. S-a creat un curent de opinie nefiresc, strâmb, mincinos, că Nicușor Dan reprezintă democrația, iar George Simion, extremismul! De unde au scos așa ceva? Nici procesele intentate lui Călin Georgescu nu au demonstrat că el este extremist, legionar sau pro-rus? Dar adversarilor le convine o astfel de politică, să-l elimine pe Simion, să-l aleagă pe Mucușor, care bate la tobă, dar e departe de a spune că el este reprezentantul democrației!!!

Sperăm ca alegătorii normali să nu fie influențați de aceste derapaje, care cu adevărat sunt extremisme, precum reacția scandaloasă, alarmantă, a unui fost ambasador al SUA, afacerist în imobiliare. Aici nu suntem în Gaza, suntem în România, o țară a păcii, a echilibrului, cu o istorie demnă de respect. Să nu atribuim României ceea ce se atribuie altor zone ale lumii, din care se trag alarmiștii.

Să gândim cu calm lucrurile, rațional, așezat, fără prejudecăți alarmiste. Delegația americană a validat alegerile din 4 mai, a spus că au fost corecte. Acel ex-ambasador însă nu ține seama de asta, îi contrazice pe James Trainor et co. Alarmiștii să-i lase pe alegători în pace, să decidă ei cine vor să fie președintele României.

Circul care se face este o consecință a guvernării strâmbe care a ținut țara într-o permanent stare de criză. Mucușor este un muc de-al lui Băsescu et co, susținut de Pazvante, de politica lui parșivă. Când Simion stă cu brațele deschise către America, Băsescu avertizează diaspora să nu întoarcă România spre Est! Ce cretinism! Ca și afirmația lui Clismăneanu că România se întoarce la dictatură, dacă e ales Simion! E dictatură dacă România scapă de astfel de „profitori” fără limite? Ei sunt adevărații extremiști! Iubesc oare alde Clismăneanu România?! Și de ce nu a scris că a fost un act dictatorial anularea votului liber? Mai sunt oare acești maimuțoi credibili sau „un om simplu, dar hotărât”? De ce această haită influențează alegătorii? Și de ce știrile de pe ziare.com și de pe toată media ticăloșită ne bombardează numai cu un punct de vedere, ce sfânt e Mucușor, ce canalie e Simion!? Acum au sărit pe el toți când a mulțumit administrației Trump că a respins Visa Waiver pentru români! S-a spus că e „sinucidere politică”, iar Mucușor a taxat afirmația drept „slugărnicie”. În ce iluzie trăiește acest om! Nu e slugărnicie cum se comportă el față de susținătorii lui și aceștia față de el? Dar Simion le-a răspuns: „Văd cum televiziunile urlă că fac sinucidere politică. Dacă adevărul este sinucidere politică, prefer să mă sinucid decât să mai văd cum românii sunt mințiți. Adevărul este unul singur: România nu este o democrație în momentul de față”. Visa Waiver a fost o cacealma a puterii corupte, ca să bifeze ea un succes politic. Ca și în cazul Schengen. E doar un exemplu de prostie mârșavă, de minciună politică și de crasă dezinformație.

De ce se petrec acum, în campanie electorală, astfel de derapaje? Fiindcă perdanților le este frică de votul liber, fiindcă n-au încredere în popor. De ce nu-l lasă să decidă el singur? De ce îi oferă mereu lecții? Vrem să se continue acest drum? Dimpotrivă, Simion vrea să schimbe sistemul neo-comunist din temelii. Ideile lui sunt antologice. Într-un interviu dat unui ziar francez, a spus: „La ce președinți am avut până acum, monarhia ar fi o idee mai bună. Personal, sunt de acord”. Iar gândurile sale despre Ucraina și Moldova sunt, istoricește, corecte. El vrea cu adevărat binele României, se gândește la România profundă, a strămoșilor, fiecare vorbă a lui are rațiune, dă dovadă de o surprinzătoare maturitate politică. Și mai ales, dacă e să-l comparăm cu fostul Dulap prezidențial, imobil, este foarte activ, ca un spiriduș național.

În contrast, din ce se vede, Mucușor este preferat de toate „forțele” lașe, îndărătnice, imature, de extremismul centripet, adică de profitorii puterii, de cei care se reorganizează în jurul unui om slab, care este Simbolul Compromisului politic. El este considerat Salvatorul celor care și-au pierdut privilegiile, colacul de salvare al coaliției compromise, care anunță („Nicușor bate la tobă”) că-l vor susține masiv. Are nevoie România căzută de o variantă pesedisto-securistă?! Într-un articol anterior, „Altul nu aveți?”, am arătat că valoarea celor 11 candidați la prezidențiale este modestă, în unele cazuri, mediocră. Aici s-a văzut căderea României, în incapacitatea partidelor politice de a pune în fața alegătorilor candidați de valoare.

Forumiștii, cârcotașii populari adică, vorbesc de „războiul celor două roze”, o roză are portret de gypsi, dar bun familist, cealaltă roză, e batoză, îl prezintă pe Mucușor drept „non-eligibil, trăiește în concubinaj, nu și-a botezat copiii, e ateu practicant, și n-a fost în viața lui într-o fabrică, într-un sat, pe un șantier de construcții, n-a călcat în străinătate nicăieri, nu cunoaște pe nimeni în lumea politicii internaționale, conduce Bucureștiul din birou și de pe holurile tribunalului, este opoziționist ca să nu zicem procesoman, nu se pricepe la administrație, sfidează legea și mai are și sistemul în spate, un sistem de care cetățenii vor să scape la vot!!”. Și în continuare: „Mucușor e prea sofisticat pentru omul simplu, mai ales când își pune părul pe moațe, iar propaganda îi cântă ode și îl slăvește 24/24, 7/7 mai ceva ca pe Papa de la Roma!! Toți poeții, ca pe vremea răposatului, îi ridică osanale, toți scriitorii îi scriu laudative, toți cântăreții îl preamăresc, toate televiziunile îl ridică în slăvi, iar cetățenii scandează și urlă până la leșin Ni Cu Sor Pre Se Din Te mai ceva ca lui Kim Ir Sen sau lui Mobutu Sese Seko Ncucu Maza Banga!! Doar dansatorii africani îi mai lipsesc care să se arunce în apă cu portretul lui și să danseze din buric!!” Asta apropo de celălalt răposat, Chiolhannis, vă mai aduceți aminte?!

Oricum, imaginea cenaclului „Flacăra” e triumfalistă. Bine că nu mai trăiesc Păunescu și Vadim! Ce-ar fi fost la gura lor! Portretele sunt poate caricaturale, dar altă voce, Vox populi, mai credibilă nu avem. Din portretul celor două roze deducem că Nicușor Dan este previzibil, iar Gypsi este imprevizibil. Pe cine alegi?! Mie îmi place misterul. În politică aduce necazuri, dar mă gândesc la ce spunea Napoleon: „În politică, prostia nu este un handicap”.

Dacă Nicușor e atât de bun, îl va pune președintele ales prim-ministru, nu?! Ce tandem! Va fi ca în poezia lui Eminescu: „Două roze când se-mbină,/ Când cufund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină, / Dumnezeu din Dumnezeu!”. Nici la Paște nu se cântă așa ceva. Oare dacă iese Mucușor, România va fi independentă, nu va mai fi condusă din afară? Oare el nu va mai fi o nouă Marionetă, desigur, originală?

Dar până atunci, să vedem ce se va întâmpla în curtea noastră plină de bălării. Alegătorii să decidă dacă vor să trăiască mai departe într-un regim călduț, în compromisul chiolhanic, ca în romanul PROȘTII, sau să aleagă o altă cale, o altă șansă pentru democrație?

Grid Modorcea