Distribuie articolul

Am decis să nu mă implic în lupta electorală, de fapt lupta între două facțiuni ale sistemului, cu viziuni și orientări geopolitice diferite. Dar am niște lucruri dincolo de care nu există echivocuri. Mie, ca persoană direct vizată de ura lor nejustificată, mesajul lui Netanyahu mi-a dat frisoane pe șira spinării. Prietenul dușmanului meu nu poate fi prietenul meu. Știam că nu e. Dar mă revoltă slugărnicia și nu pot să nu reacționez. Unde ne este „naționalismul”? Criminalul de război Netanyahu și acoliții săi nazisto-sioniști trebuie arestați, oriunde ar fi identificați. (E valabil și pt Putin și orice criminali de război, de oriunde, așa cum a fost valabil și pt hitleriști). Respect decizia instanței penale internaționale care a decis vinovăția lor. Israelul trebuie să respecte rezoluțiile ONU referitoare la Palestina și Israel, începând cu cele din 1948, încălcate sistematic până azi. Vreau să trăiesc într-o lume întemeiată de respectarea dreptului internațional, nu pe drepților forței celui mai puternic asupra celui mai slab.

Și apoi, tezele Ambasadei Israelului referitoare la implicarea României in Holocaust și naționalismul românesc interbelic sunt nedrepte și inacceptabile. Ne dorim bune relații cu toate națiunile, dar asta se poate doar pe baza respectului reciproc!

Florin Dobresc

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: