Distribuie articolul

Serviciul german de Informații interne a desemnat vineri partidul Alternativă pentru Germania ca fiind o organizație extremistă ce amenință ordinea democratică, inforemază Mediafax.

  • Decizia vine într-un moment politic tensionat, cu doar câteva zile înainte ca Friedrich Merz, liderul conservatorilor, să fie învestit în funcția de cancelar. Între timp, sprijinul electoral pentru AfD se menține ridicat, iar analiștii avertizează că noua clasificare ar putea întări discursul partidului potrivit căruia este victimă a sistemului politic german. AfD a obținut între 19,5% și 20% din voturi la ultimele alegeri. Acum partidul se află pe primul loc în sondaje pentru prima dată în istorie, notează The Guardian.

Această catalogare permite autorităților să utilizeze metode sporite de monitorizare, precum interceptări sau recrutarea de informatori.

Conform publicației Reuters, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV) a anunțat că AfD promovează o viziune etnică asupra cetățeniei, viziune incompatibilă cu principiile democratice ale statului de drept. urmărește excluderea anumitor grupuri de populație de la participarea egală în societate”, ceea ce ar putea duce la „tratament discriminatoriu și la atribuirea unui statut juridic inferior”.

Reprezentanții AfD nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. În trecut, tineretul AfD și alte fracțiuni din cadrul partidului au fost deja etichetate ca fiind extremiste.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: