Distribuie articolul

Actorul și cântărețul Tudor Chirilă a prezentat, într-o postare pe Facebook, gândurile sale după primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Mă bucur că există 2 milioane de români care au gândit la fel ca mine și l-au trimis pe Nicușor Dan în turul doi. Sincer, cu o finală Simion-Antonescu sau Simion-Ponta nu m-aș mai fi prezentat la vot. Ar fi fost pentru prima dată. Sau aș fi anulat buletinul. N-aveam niciun chef să votez între extremism și securism. S-a dovedit că Antonescu n-a fost votat de marea mizerie numită USL. Probabil pesediștii au votat fie cu Ponta fie cu Simon, iar peneliștii au fost și ei împărțiți. Maghiarii au votat organizat ce li s-a spus. Antonescu a dispărut în neant, fără nicio sugestie de susținere, ceea ce spune câte ceva. Impostura și trecutul au pierdut”, a menționat Chirilă.

El susține că e nevoie de o prezență de peste 60% ca Nicușor Dan să câștige alegerile: „Șansele lui Nicușor sunt mici. Sunt foarte mici. Dar sunt. Și atâta vreme cât sunt merită să nu ne demobilizăm. Și ca ele să existe cu adevărat ar trebui ca cei care nu au votat să iasă la vot. E nevoie de o prezență de peste 60% ca să poate să existe o bătălie. E greu, dar nu imposibil”.

Acesta subliniază faptul că Nicușor Dan s-a clasat pe primul loc în două orașe care dau peste 3-% din PIB-ul României.

„Mă bucur că Nicușor Dan a câștigat în București (detașat) și Cluj, două orașe importante care dau peste treizeci la sută din PIB ul României. El a mai câștigat în America și Canada, în Australia și Moldova adică acolo unde lumea s-a prins care e faza cu Trump și Maga, iar în Moldova oamenii înțeleg sau contează pentru ei să nu fii pro rus”, continuă el.

Artistul spune că textul nu este scris pentru votanții lui Simion.

„Nu scriu pentru nimeni dintre cei patru milioane de români care l-au votat pe Simion. De fapt, nu încerc să-i conving pe oamenii ăștia de nimic. Nu îi detest, nu îi disprețuiesc, sunt cetățeni români ca și mine. Cred că toți ne dorim o țară mai bună și toți vrem o altă clasă politică mai ales fără mafia transpartinică PSD-PNL. Doar că aici lucrurile se despart. Când vine vorba de cine e cu adevărat împotriva sistemului”, consideră Chirilă, care mai adaugă: „Respect votul celor 4 milioane de români, înțeleg că e un vot anti sistem, îl respect deși sunt convins că vor fi dezamăgiți mai curând decât se așteaptă”.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: