Părintele episcop a adus un omagiu celor căzuți pentru integritatea Republicii Moldova, subliniind că cei care și-au dat viața în acest conflict au oferit o lecție de demnitate, de verticalitate, de curaj și jertfelnicie.
A mai vorbit Iurii Neghina, președintele Consiliului Veteranilor Conflictului de pe Nistru, colonel în rezervă din Bălți.
Slujba a avut loc la monumentul de lângă Casa Ofițerilor din Bălți, iar data a fost aleasă în amintirea Bătăliei de la Tighina, din 19-20 iunie 1992, când tancurile Armatei a 14-a Ruse de la Tiraspol au atacat orașul Tighina, declanșând una dintre cele mai dramatice confruntări ale conflictului de pe Nistru.
În 20 iunie 1992 au căzut la datorie căpitanul Valeriu Macariuc, în vârstă de 34 de ani, și căpitanul Valeriu Nazarco, în vârstă de 37 de ani, ofițeri din Brigada Nr. 1 de Infanterie Motorizată din Bălți.
Despre conflictul de la Nistru
Conflictul de pe Nistru a izbucnit în 2 martie 1992 și a durat până în data de 21 iulie 1992. Cele mai grele lupte pentru integritatea Republicii Moldova s-au dat în localitățile Dubăsari, Corjova, Coșnița, Pohrebea, Doroțcaia, Cocieri, Roghi și Tighina.
Aproape 300 de ostași basarabeni au rămas invalizi, iar 286 și-au dat viața în luptă. Acestora li se adaugă și sute de victime civile.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

