Distribuie articolul

 Într-un gest care a provocat valuri de reacții în toată Europa, municipalitatea orașului Nisa a fost obligată să retragă steagul Israelului arborat pe fațada primăriei, în urma unei decizii judiciare definitive Instanța franceză a hotărât că afișarea drapelului israelian în mod oficial, într-un context tensionat de război, încalcă principiul de neutralitate al administrației publice.

Steagul fusese arborat la inițiativa primarului Christian Estrosi, imediat după atacurile comise de Hamas în sudul Israelului.

Edilul a justificat gestul ca fiind unul de solidaritate cu victimele și cu dreptul Israelului de a se apăra.

Timp de luni de zile, drapelul israelian a fluturat alături de cel francez și al Uniunii Europene pe clădirea simbol a orașului.

Dar în urma unui recurs depus de asociații pro-palestiniene și activiști pentru drepturile omului, o instanță administrativă a decis că acțiunea primarului a fost „disproporționată și contrară neutralității Republicii”.

Decizia este executorie imediat.

Primarul Estrosi a reacționat furios:

 

„Este o rușine. În fața terorismului, Franța ar trebui să se alinieze clar de partea democrației și nu să cedeze presiunilor ideologice care susțin ura”. 

El a anunțat că, deși va respecta hotărârea, nu renunță la susținerea publică pentru Israel.

Retragerea drapelului israelian dintr-un oraș emblematic precum Nisa, unde trăiesc zeci de mii de evrei și simpatizanți ai Israelului, este percepută de mulți ca o capitulare simbolică în fața curentelor radicale care tensionează societatea franceză.

În schimb, asociațiile pro-palestiniene salută „o victorie a dreptului și a echilibrului republican”.

Incidentul nu doar că reaprinde polemica despre poziția Franței față de conflictul israeliano-palestinian, dar și tensionează raporturile deja fragile dintre guvern și comunitățile evreiești din Hexagon. (Anima News)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: