De aceea, trebuie să punem anumite întrebări… Poate ultimele posibile… Mai avem oare puterea de a tot crește cheltuielile pentru înarmare?… Are rost să facem asta când această înarmare, „pentru pace”, nu vizează, de fapt, pacea? Nu ar trebui să facem un pas în lateral? Pentru că lucrurile nu doar că se vor tot complica în cadrul alianței NATO, dar costurile vor fi tot mai mari… De-a dreptul extravagante pentru o presupusă pace… Și aceea, a altora…
Este dreptul nostru de a judeca pentru viitor… Pentru un „bine” care va fi tot mai costisitor din perspectiva a tot mai multe rele… impuse… Ca bani, ca restricții civice, poate și din perspectiva cărnii de tun pe afeturile sacrificiului pentru alții. Și nu prioritar pentru Ucraina. Pentru că Ucraina poate să aștepte, poate să iasă din conul prioritar al acelora care decid procentele de înarmate… De acum, Israelul va avea întâietate… Iar pentru el vor deveni imediat fezabile creșterile de alocări ale înarmării impuse de „unchiul Sam”… Cu acel 5,5 la sută din PIB care ar știrbi tot ce vom mai putea aloca Sănătății, Educației…. În fond, carnea de tun a generației de mâine (nici măcar cea „de după generații”) nu va trebui să fie educată, luminată prin școală, nu?! Pentru a nu-și pune cumva problema trezirii! Și nici prea sănătoasă, doar controlabilă și manipulabilă.
Din această perspectivă, este dreptul nostru să ne întrebăm dacă nu cumva premierul Slovaciei are dreptate? Dacă sugestia lui Robert Fico, aceea că țara sa „ar putea avea de câștigat dacă ar renunța la calitatea de membru al NATO și ar adopta un statut de neutralitate”, este, de fapt, cât se poate de corectă? Și nu reprezintă nici pe departe „cea mai controversată declarație din mandatul acestuia”, așa cum au catalogat-o „elitele globaliste”, doar pentru că Fico a îndrăznit să spună că „într-un context internațional tot mai tensionat, neutralitatea ar putea reprezenta un avantaj strategic pentru Slovacia”. În fond, nu putem nega că o continuare a prezenței în structurile NATO, în condițiile în care războaiele se îndesesc, dar nu „pentru pace”, este, nu doar bizară, ci periculoasă. Iar opțiunea neutralității poate deveni mai necesară ca oricând. Mai ales că vor urma zile decisive pentru umanitate… Va urma relevarea adevăratelor interese ale celor mari, ascunse până acum sub fel și fel de steaguri false. Pentru că, dacă „unchiul Sam” decide să se implice direct în războiul din Iran, nu va mai fi doar o ajustare a geopoliticii… Mai ales dacă nu va exista nici o garanție că lucrurile se vor derula doar prin prezența forțelor militare americane… Și nu și cele ale NATO… Acel NATO pentru care Trump a cerut mărirea cotelor de înarmare ale statelor membre la procente tot mai nerușinate… Acel NATO a cărui șef a devaluat că obiectivul Alianței (într-o primă etapă) „a fost atins”, prin creșterea procentelor din PIB, destinate înarmării, la doi la sută, pentru el fiind „o veste cu adevărat bună faptul că ținta de cheltuieli a Alianței a fost atinsă, fie și după 11 ani”. Iar obiectivul „imediat necesar”, deja în lucru, este acela ca toți cei 32 de membri să cadă de acord asupra unei noi ținte de cheltuieli pentru apărare: de cel puțin cinci la sută din PIB… Or, de la acel procent încolo, nu va mai fi vorba decât de înarmare… De alte și alte procente adăugate, niciodată reduse pentru a da o șansă și păcii, dacă nu de mâine, măcar pentru următoarea generație…
