Distribuie articolul
Un basorelief al poetului Mihai Eminescu a fost inaugurat joi pe Aleea Națiunilor din orașul bulgar Sveti Vlas.

La eveniment au participat Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Republica Bulgaria, Ștefania Bercu-Martak, Consul Onorific al Bulgariei în România, Gheorghi Nakov, deputat pentru minoritatea bulgară în Parlamentul României, Dinko și Iordan Dinevi, copreședinți ai Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinevi”, care a autorat basorelieful, și directorul Galeriei de Artă din Iambol, Petko Yordanov.

Excelența Sa Brândușa Predescu a subliniat că evenimentul este o expresie a unei profunde conexiuni spirituale și culturale care transcende granițele și timpul.

„Deși a văzut Marea Neagră o singură dată – în 1882, Eminescu a rămas profund impresionat de orizontul mării. Într-o scrisoare adresată iubitei sale Veronica Micle, i-a împărtășit visul său de a găsi pacea după moarte tocmai pe acest țărm”.

Ambasadorul Bulgariei la București, Radko Vlaykov, a declarat că basorelieful este un simbol al profundei cooperări culturale și istorice dintre Bulgaria și România.

„Nu există un loc mai potrivit pe coasta bulgară a Mării Negre pentru un al doilea basorelief de Eminescu decât Sveti Vlas. Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu – ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”.

Sveti Vlas este un oraș turistic din Regiunea Burgas, Bulgaria, situat pe malul Mării Negre.

Sursă foto: Ambasada României în Republica Bulgaria

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: