Cinci parlamentari AUR și-au dat în judecată partidul, în 8 iulie, la Tribunalul Ilfov, cerând magistraților să oblige formațiunea politică să le restituie, în total, suma de 9,13 milioane de lei. Banii reprezintă împrumuturi acordate de reclamanți pentru finanțarea campaniei electorale la alegerile europarlamentare din 2024, scrutin la care aceștia au candidat.
În principiu, pentru că a depășit pragul electoral de 3%, partidului AUR urmau să i se deconteze de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) sumele cheltuite în campanie, dar un control al acestei instituții a depistat nereguli, iar acest lucru nu a avut loc decât parțial.
În cadrul a cinci procese intentate la Tribunalul Ilfov, deputații Ramona Lovin, Cristian Fabian Radu, Teodor Cosmin Iosub și Răzvan Daniel Biro, precum și senatoarea Cristina Gabriella Dumitrescu au solicitat unor complete de judecată obligarea formațiunii politice din care fac parte să le restituie suma totală de 9,13 milioane lei. Procesele nu au stabilite termene de judecată până în acest moment.
În acțiuni, consultate de G4Media, reclamanții au explicat că, în 2024, în calitate de candidați AUR la alegerile europarlamentare, au împrumutat partidul cu câte 2,3 milioane de lei (patru cazuri), respectiv 1,25 milioane de lei (un caz) pentru finanțarea campaniei electorale. De fiecare dată, cei cinci împrumutaseră bani, la rândul lor, de la persoane fizice, termenul de restituire al banilor fiind 31 ianuarie 2025.
Toate părțile implicate în aceste împrumuturi se bazau pe o procedură legală care prevede că, ulterior scrutinului, partidelor care depășesc un prag minim de 3% din voturi li se decontează de către Autoritatea Electorală Permanantă (AEP) sumele cheltuite în campanie. AUR a îndeplinit condiția pragului minim, numai că, înainte de a primi bani, un control al AEP a stabilit că formațiunea a încălcat prevederi din Legea privind finanțarea activității partidelor politice: unele împrumuturi au depășit cuantumurile maxime admise, iar în alte cazuri banii au provenit dintr-o singură sursă de împrumut, ceea ce ar fi interzis.
În decembrie 2024, AEP a hotărât confiscarea sumei de 13,25 milioane lei, diferența dintre suma de 24,7 milioane lei cheltuiți și 11,4 milioane contribuții ale candidaților – suma din urmă fiind aprobată, în final, pentru decontare.
Potrivit unor surse G4Media, unele dintre împrumuturile pentru AUR pe care AEP nu le-a decontat au venit din anturajul lui Maricel Păcuraru, patronul postului de televiziune Realitatea, post care a făcut propagandă intensă pentru formațiunea condusă de George Simion.
Conform acțiunilor depuse de cei cinci reclamanți, aceștia trebuiau să își primească banii de la AUR până pe 7 octombrie 2024, dar acest lucru nu a avut loc decât parțial: partidul le-a virat la doi dintre ei câte 660.000 de lei (parte a decontului de 11,4 milioane lei de la AEP), restul debitului fiind cei 9,13 milioane lei revendicați în instanță, scrie G4Media.
În dosarele de la Ilfov, reclamanții nu au menționat expres diferendul dintre AUR și AEP, care, între timp, a ajuns în instanță, dar fiecare a scris că ”(…) rezultă cu claritate faptul că Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, cu concursul mandatarului financiar, avea obligația verificării legalității oricărei operațiuni efectuate în legătură cu finanțarea campaniei electorale, atât prin prisma încasărilor, cât și a chetuielilor (mai exact, să nu cheltuiască contribuțiile pentru campania electorală care nu au un caracter legal). În calitate de candidat, eu nu am avut nici o obligație legală, nici posibilitatea de a controla utilizarea contribuției mele după virarea acesteia în contul de campanie al partidului (…)”.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

