Ar trebui să încep a scrie despre așezările de pe Valea Gurghiului , amintind fie chiar și in trecere despre podul care leagă comuna Ibănești de Hodac prin acel zid impenetrant al dârjilor oameni din această parte binecuvântată de Ardeal când umblau ca bezmetici activiștii de partid să înscrie gospodarii satelor în CAP, cu acel răspicat răspuns care dăinuie și în prezent „Până aici democrație, de aici Hodacul și Ibăneștiul” Pe aceste meleaguri locuiesc oameni harnic cu frică de Dumnezeu, cu inima cât o Românie dodoloață.
Comuna Hodac de pe Valea Gurghiului s-a transformat timp de două zile, în centrul folclorului românesc și internațional, găzduind cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Pe Gurghiu în jos și-n sus”, în perioada 26–27 iulie 2025. Evenimentul, devenit deja emblematic care reunește an, de an, ansambluri folclorice din România cât și din străinătate, într-o sărbătoare autentică a portului, jocului și cântecului popular. Anul acesta festivalul cântecului și jocului popular l-a avut ca oaspete de seamă pe Excelența SA prințul Dimitrie Sturza, căruia apropiații îi spun Tim. Familia Sturza, din care face parte prințul Dimitrie își are obârșia ca atestare documentară începând cu Sec. XV-lea, în Moldova. Nu rareori este văzut în comuna Ibănești satul Brădățelu unde prințul deține printre altele ca proprietate „Muzeul Vânătorii” unde sunt expuse valoroase trofee cinegetice din mai toate continentele lumii.
Inițiativa privind organizarea festivalului aparține Asociației Culturale „Moștenitorii Hodacului”, condusă cu pricepere și devotament de familia Lucreția Ana și Cristian Farcaș, împreună cu copiii lor, Daria Maria și Adelin Emanuel. De fapt familia Farcaș formează nucleul unei echipe bine conturate, care iată, a reușit să transforme o idee frumoasă într-un eveniment de prestigiu pentru județul Mureș și nu numai.
Un moment de mare impact a fost parada portului popular, desfășurată pe strada principală a comunei, de obicei are loc de la Podul Hodacului și până în centrul localității. Doar că, anul acesta datorită căldurii sufocante parada organizată a avut un traseu mai scurt. Localnicii și vizitatorii au putut admira varietatea costumelor, zâmbetele tinerilor artiști, cât și, mândria cu care fiecare grup își reprezenta frumusețea portului popular specific zonei din care provin.
Sub egida acestei asociații culturale, sub oblăduirea unor instructor inimoși, zeci de copii și adulți din comună repetă săptămânal dansurile, cântecele și momentele tradiționale, prezentate cu mândrie și profesionalism pe scenele multor festivaluri, atât în țară cât și în afara ei. Costumele, straiele populare dau culoare fiecărui moment artistic, iar energia și bucuria tinerilor artiști sunt de-a dreptul molipsitoare. Pe scena Căminului Cultural Hodac au urcat, de-a lungul celor opt ediții, sute de tineri artiști din țară cât și din multe țări de pe mapamond Anul acesta, participanții au reprezentat un spectru larg de stiluri, zone etnografice cât și culturi folclorice diferite. Au evoluat scenic: Moștenitorii Hodacului – grupa mică și grupa mare, Ansamblul ASTRAS – Grecia, SINAI UNIVERSITY FOLK din Egipt, având o relație de colaborare la nivel de folclor, demnă de toată lauda. Potrivit doamnei Ana Lucreția Farcașa – coordonatoarea Asociației Culturale „Moștenitorii Hodacului, în timpul întâlnirii folclorice, la invitația profesorului univ. Dr. Leonard Azamfirei –Rectorul Universității de Medicină, Farmacie , Științe și Tehnologie „George Palade” Tg. Mureș, a având loc o întâlnire la nivelul celor două universități, la care au participat din partea universității egiptene: Prof. Dr. Gehan Fakri Mohamed Abdelativ – Președintele universității egiptene, alături de Prof. Dr. Hassan Kamel Rateb Cairman, cât și în prezența domnului Ahmed Abdel Secretarul General al Universității din Sinai.

De asemenea în cadrul festivalului au urcat pe scenă: Ansamblul „Toaca Văii Gurghiului”, Ansamblul „Moștenitorii Chiherului de Jos”, Ansamblul „RaduCa” – ruși-lipoveni, Iași, Ansamblul „Muguri Ardeleni” – Târgu Mureș, Ansamblul „Drăghiștean” – Republica Moldova, Ansamblul maghiar „Csalogány” – satul Glăjărie, comuna Gurghiu Ansamblul „Făgărașul” – Brașov. Alături de aceștia au evoluat și soliști: Maria Antonia Lazăr (Reghin), Vasile Luca (Sighișoara), Diana Tișe, Costy Dumitru, Maria Coman, Roxana Bencze, Carla Maria Muntean, Florina Babău, Constantin Ianis Șerban.
Dansul modern a fost reprezentat cu entuziasm de surorile Sonia și Nicol Antal, iar familia Ina Tudoran și Ovidiu Furnea a adus în fața publicului o emoționantă pledoarie pentru tradiție trăită în familie. Succesul evenimentului se datorează nu doar muncii echipei organizatoare, ci și susținerii comunității locale. Primăria și Consiliul Local Hodac, prin implicarea directă al primarului Iacob Valentin Marin, fiu al comunei, alături de Consiliul Județean Mureș, au oferit sprijinul necesar desfășurării festivalului. Eforturile pentru asigurarea logisticii, cazării, meselor și bunei desfășurări a programului sunt uriașe și încep cu multe luni înainte de prima reprezentație artistică.
Festivalul este o dovadă vie că folclorul, nu doar o amintire a trecutului, ci o „gură de rai”, capabilă să aducă împreună generații, să inspire tineri și să promoveze România peste hotare. Dansurile, cântecele, obiceiurile, portul și graiul sunt elemente identitare care, prin astfel de evenimente, continuă să fie transmise din generație în generație celor care vin după noi.. Duminică, în a doua zi a festivalului, am participat la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Hodac. Atmosfera din biserică a fost una de profundă comuniune, rugăciunea ridicându-se precum un cor armonios de mulțumire și binecuvântare. Acest gest arată că în Hodac, credința și cultura se împletesc armonios, definind o comunitate ancorată în valorile autentice ale neamului românesc. Festivalul Internațional de Folclor „Pe Gurghiu în jos și-n sus” nu este doar un spectacol de muzică și dans, ci un act de păstrare și afirmare identitară, este o lecție în organizarea unui astfel de festival, iar pentru participanți amintiri de neuitat. Printre laureați mă număr și eu, ca interpret de cântec popular românesc. Ca păstrători ai tradițiilor, obiceiurilor pământului, nu ne rămâne decât să le mulțumim la adresa acestor oameni minunați care nu au precupețit nici un efort în promovarea folclorului, la care se adaugă dovada că acolo unde autoritățile și oamenii comunității conlucrează, se nasc proiecte durabile, de mare impact cultural. Comuna Hodac, după numărul mare de participanți, poate fi, pentru două zile pe an o capitală a folclorului – spiritul său este viu păstrat în inimile celor ce iubesc folclorul, trăinicia, iubirea de glia strămoșească, înțelegerea, respectul sunt trăsături definitorii ce vin și întregesc prietenia și ospitalitatea nedezmințită care ne caracterizează ca iubitori întru aceleași năzuințe de pace, de frumos, de prietenie, spre binele tuturor.
Felicitări organizatorilor!
Vasile Luca
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

