Distribuie articolul

Legislatorii sloveni au aprobat proiectul de lege cu 50 de voturi pentru.Parlamentul din Slovenia a aprobat vineri, 18 iulie, o lege care permite sinuciderea asistată, ţara alăturându-se astfel unui număr tot mai mare de state care oferă adulților aflați în stadiu terminal al unei boli dreptul de a-și pune capăt vieții dacă se confruntă cu suferințe insuportabile, fără a se aștepta la ameliorarea stării lor.

Australia, Canada, Olanda și Belgia se numără printre țările care permit sinuciderea asistată, precum și unele state americane. Luna trecută, parlamentul britanic a votat pentru legalizarea sinuciderii asistate, deși proiectul de lege trebuie încă să fie aprobat de camera superioară a parlamentului.

Legislatorii sloveni au aprobat proiectul de lege cu 50 de voturi pentru, 34 împotrivă și trei abțineri. Legislația a fost adoptată în urma unui referendum consultativ de anul trecut, în cursul căruia 55% dintre alegători au cerut o astfel de lege.

Opțiunile de tratament vor trebui epuizate, iar dreptul la sinucidere asistată nu va fi disponibil în cazul suferințelor insuportabile rezultate din boli mintale, a relatat agenția de știri STA.

Un grup civil care se opune noii legi a anunţat vineri că va încerca să obţină suficient sprijin public pentru a impune un referendum privind noua lege. (REUTERS).

 

E o lege contra vieții.

NapocaNews

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: