Distribuie articolul

Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 24 iulie, în jurul orei 21:25, pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Cluj-Napoca, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat o depășire neregulamentară. În timpul manevrei, acesta a acroșat un motociclist în vârstă de 32 de ani, aflat pe același sens de mers.

După impact, șoferul a părăsit locul accidentului. Acesta a fost depistat abia în dimineața următoare, pe 25 iulie, în jurul orei 07:30, tot în municipiul Cluj-Napoca.

„În urma accidentului de circulaţie, conducătorul auto a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviinţarea polițiștilor şi fără a anunţa accidentul rutier. Acesta a fost depistat de către polițiști în cursul dimineții de 25 iulie, în jurul orei 07.30, în municipiul Cluj-Napoca.

La testarea acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe.

În urma analizelor biologice efectuate, s-a stabilit prezența alcoolemiei și a substanțelor psihoactive în sânge.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi, 26 iulie a.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-a propus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă”, a transmis IPJ Cluj.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: