Distribuie articolul

Ce ”leapădă” Becali. Prin vocea patronului Ioan Varga, gruparea din Gruia a anunțat că a ajuns la un acord pentru transferurile lui Marius Ștefănescu (26 de ani) și Malcom Edjouma (28 de ani), ambii jucători la rivala FCSB. 

Printr-o intervenție în exclusivitate pentru Fanatik.ro, finanțatorul ardelenilor a lăsat de înțeles că cei doi jucători vor semna cu CFR.

„Legat de Edjouma, acum ne înțelegem cu el la salariu. În ceea ce-l privește pe Ștefănescu, înțeleg că noi am semnat deja acordul de transfer cu FCSB. Lucrurile s-au clarificat. Eu sunt la Dubai, iar de restul se ocupă colegii noștri. Urmează ca Ștefănescu să semneze cu noi.

Din ce știu, i-am făcut cea mai mare ofertă dintre toate echipele din România care îl vor. Sunt șanse foarte mari să vină la noi, dar nu pot spune 100% până nu văd că jucătorul a semnat”, a declarat Ioan Varga pentru sursa citată.

Nu mai erau doriți de Becali la FCSB! Dacă aceste transferuri se vor materializa în cele din urmă, toate părțiile implicate ar avea de câștigat: CFR Cluj – își va acoperi posturile unde au jucători accidentați, Edjouma și Ștefănescu – reintră în circuit, FCSB – scapă de salariile unor jucători care nu mai contau pentru echipă.

Înainte de startul sezonului, Gigi Becali (67 de ani), patronul roș-albaștrilor, l-a anunțat pe Edjouma să își caute echipă pentru că nu mai intră în calculele sale.

 

Mijlocașul francez nici nu a fost luat în lot în această ediție, semn că vorbele lui Becali au fost clare. Fotbalistul transferat de la Botoșani a evoluat ultima oară în luna mai, într-un meci chiar împotriva CFR-ului.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: