Nicușor în barca extremiștilor

✔️ NICUȘOR, ÎN BARCA EXTREMIȘTILOR / Inițiativa surprinzătoare a lui Nicușor Dan de a contesta la CCR așa-zisa ”Lege Vexler” l-a adus pe președinte în aceeași oală cu ”extremiștii” de la AUR, SOS și POT. De subliniat că demersul similar al suveraniștilor fusese respins de către CCR, însă intervenția Palatului Cotroceni are o cu totul altă greutate.

Drept dovadă, printr-un gest teatral gândit să impresioneze juriul de la ”Românii au talent”, deputatul Vexler, autoproclamat paznicul moralității publice, spune că va returna Ordinul Național pentru Merit. De parcă asta ar șterge automat întrebările legitime despre un fiasco legislativ votat de marionetele globaliste din parlament. Să amintim că Legea Vexler, care înăsprește pedepsele pentru promovarea fascismului, legionarismului sau xenofobiei, l-a trimis pe Călin Georgescu în fața instanței, cu perspectiva unor ani grei de închisoare.

Se ridică întrebarea ce se întâmplă cu dosarul lui Georgescu dacă CCR admite sesizarea lui Nicușor. Și, mai ales, ce ne transmite demersul prezidențial în legătură cu linia fragilă dintre libertatea de exprimare și cenzura deghizată în luptă contra extremismului.

În sesizarea depusă la CCR, Nicușor Dan afirmă că legea este un cocktail de ambiguități juridice menit să amenințe libertatea de exprimare. El avertizează că ”orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități”. Pe românește, legea e atât de vagă, încât până și publicistica lui Eminescu ar putea fi taxată drept ”fascistă” de vreun procuror zelos. Dacă CCR admite sesizarea, procesul lui Georgescu s-ar putea prăbuși ca un castel de nisip, din moment ce acuzațiile se sprijină pe o lege neconstituțională.

Deputatul Silviu Vexler are senzația că orice critică la adresa capodoperei sale legislative reprezintă un afront personal. Câtă modestie! Argumentele lui Nicușor, preluate aproape integral din sesizarea inițială depusă la CCR de AUR, POT și SOS, sunt de o logică elementară: o lege trebuie să fie clară, previzibilă și să nu calce în picioare drepturile fundamentale.

Din nefericire, Nicușor Dan nu a mișcat un deget în timpul dezabaterilor parlamentare, când o poziționare fermă ar fi putut preveni adoptarea acestei monstruozități legislative. Acum Vexler, cu o sensibilitate demnă de o dramă shakespeariană, îl acuză pe Dan de ”relativizarea pericolului extremismului”. Serios, domnule deputat? A cere o minimă claritate într-o lege care pune pumnul în gura opoziției este echivalent cu ”a mărșălui alături de extremiști”? Reacția trădează o lipsă crasă de obiectivitate din partea unui parlamentar care, ca reprezentant al comunității evreiești, ar trebui să promoveze dialogul, nu să arunce anateme.

Unde-i linia dintre libertatea de exprimare și infracțiunile grave? Greu de spus, când legea lui Vexler pare mai degrabă o plasă de prins fluturi ideologici decât un instrument juridic precis. Libertatea de exprimare, pilon al democrației, nu e absolută, dar nici nu poate fi sacrificată pe altarul unei cruciade personale.

Vexler pare convins că orice opinie care nu-i convine reprezintă un pericol public. Gestul său de a returna Ordinul Național pentru Merit vine ca o mostră de victimizare infantilă, cu scopul de a deturna atenția de la problemele reale ale legii. Să nu uităm nici povestea de tip ”basme de adormit copiii” cu Iuliu Hossu, în care Vexler a lansat afirmații false despre salvarea evreilor.

Oare ce este mai grav pentru o democrație? Să limitezi libertatea de expresie, ca în China, unde orice postare trece prin filtrul Partidului Comunist? Sau să combați argumentat orice părere nealiniată cu viziunea lui Vexler și a pseudo-istoricilor care-i cântă-n strună? Cenzura ideologică, sub pretextul luptei contra urii, reprezintă cel mai direct drum spre autoritarism. Cum bine spunea John Stuart Mill, ”Adevărul nu are de ce să se teamă de eroare, atâta timp cât rațiunea este liberă să o combată.”

Deputatul Vexler și acoliții lui din parlament par să prefere cenzura în locul rațiunii, probabil ca un pios omagiu adus spiritului autoritar al regretatei Ana Pauker.

Așadar, ”Legea Vexler” rămâne o dovadă clară a exceselor unui deputat care confundă responsabilitatea cu vendeta personală. Dacă CCR o va declara neconstituțională, cazul Georgescu s-ar putea dizolva, iar democrația românească ar putea respira mai ușor.

Până atunci, Vexler ar face bine să-și dea jos coroana de salvator autoproclamat și să înțeleagă că libertatea de exprimare nu este monstrul de sub patul lui, pe care trebuie să-l vâneze cu atâta furie mesianică.

Adrian Onciu