Declaraţiile lui intervin în condiţiile în care Republica Moldova se pregăteşte de alegeri parlamentare, la 28 septembrie, considerate cruciale pentru parcursul proeuropean al ţării.
Ceban, care a intrat în politică propulsat de Partidul Comuniştilor, apoi a trecut în tabăra socialiştilor şi a susţinut apropierea de Moscova, şi-a făcut în ultimii ani propria formaţiune politică, Mişcarea Alternativă Naţională (MAN), propunând o alternativă la actuala conducere proeuropeană de la Chişinău.
„Va fi cea mai murdară campanie electorală parlamentară din câte le-a avut Republica Moldova. Dar vă transmit un mesaj: Nu mă veţi pune în genunchi, nu ne veţi pune în genunchi echipa. Noi mizăm pe suportul oamenilor aşa cum a fost dintotdeauna. Am primit apeluri foarte multe de susţinere. Iar noi muncim în fiecare zi, anume pentru oamenii care sunt aici, acasă, la Chişinău, în Republica Moldova, sau dacă se află peste hotarele ţării. PAS neapărat va pierde aceste alegeri”, a declarat Ion Ceban în mesajul video.
Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, are interdicţie de intrare pe teritoriul României şi în spaţiul Schengen. Informaţia a fost confirmată oficial, miercuri, de Ministerul de Externe de la Bucureşti, care a spus că măsura a fost luată „din motive ce ţin de considerente de siguranţă naţională”. Alături de edilul capitalei, alţi doi cetăţeni ai Republicii Moldova au fost vizaţi de aceeaşi decizie.
În prima sa reacţie, Blocul „Alternativa” – din care face parte şi MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicţia ar fi fost luată „la comanda” autorităţilor de la Chişinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. „Alternativa” a acuzat, totodată guvernarea, într-o declaraţie de presă, că ar pregăti o serie de „acţiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban şi a echipei sale.
Decizia autorităţilor române de a interzice intrarea lui Ceban în România şi pe întreg teritoriul Schengen a provocat reacţii diverse în mediul online. În timp ce unii spun că Ceban ar trebui să demisioneze din funcţia de edil, alţii declară că măsura împotriva acestuia ar fi fost luată „la comanda” autorităţilor centrale ale Republicii Moldova.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

