Distribuie articolul

„Lapon afurisit” este o poveste emoționantă despre populația sami.S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți, adolescenți și copii.

Romanul „Lapon afurisit” a fost lansat la Cluj cu această ocazie și este primul ei roman tradus în limba română.

Pentru romanul „Transformarea”, din 2018, a câștigat premiul Havmann în 2019, iar continuarea sa, „Criminal și pedeapsă”, din 2022, a fost nominalizată la Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic în 2023.

Piesa „Pământ ars” a fost nominalizată la Premiul Ibsen în 2016. Între 2018 și 2020, Nedrejord a fost dramaturgă a Teatrului Național din Oslo, fiind prima femeie și persoană de origine sami care a ocupat această funcție.

Romanul „Lapon afurisit” a apărut în colecția Nordica a editurii Casa Cărții de Știință. Traducerea a fost realizată de un grup de studenți absolvenți de limba și literatura norvegiană ai Facultății de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul modulului opțional de master – Traducere și interculturalitate în anul 2023. Echipa a fost îndrumată de prof. univ. dr. Sanda Tomescu Baciu, iar publicarea este susținută de (NORLA – Norwegian Literature Abroad).

„Lapon afurisit” este o mostră de literatură indigenă foarte puțin cunoscută în România, o poveste emoționantă despre populația sami, care în anii 50 și 60 a fost supusă la o dură politică de asimilare de către statul norvegian. De altfel, în limba norvegiană, cuvântul ”lapon” are o încărcătură peiorativă.

 

 

DB: Dragă Kathrine, te-aș întreba în primul rând de ce ai ales să spui povestea lui Samuel într-o carte pentru copii.

KN: Da, am ales să mă adresez acestei grupe de vârstă, de la 9 ani în sus. Cred că la vârsta asta copiii sunt foarte interesați de tot ce înseamnă dreptate și nedreptate și cred că e bine să spui o poveste care face impresie la această vârstă. Va fi ceva ce vor lua cu ei la maturitate și le va rămâne pentru toată viața. Cel puțin așa sper să se întâmple. Și pe de altă parte, cred că este și vârsta potrivită la care să începi să vorbești despre istorie, tocmai pentru ca generațiile următoare să nu mai repete greșeli din trecut. „Lapon afurisit” se pretează la discuții în clasă, dar și acasă, cu părinții.

DB: Ai introdus în poveste și elemente din propria ta biografie, din istoria familiei tale?

KN: Da. Știu că bunicii mei au avut o poveste chiar foarte complicată cu școala. Practic, abia când au ajuns la școală au realizat că sunt Sámi și că sunt o minoritate în țara în care trăiesc, pentru că în afara școlii trăiau în cultura lor, iar când au ajuns la școală au înțeles că nu știu nimic despre ce era foarte important în societatea în care trăiau. Știu că atunci s-au simțit proști și singuri și au decis că nu doresc ca și copiii lor să trăiască aceeași experiență, nu doreau că ei să învețe limba Sámi, tocmai pentru că ei fuseseră foarte traumatizați de experiența școlară. Însă personajul cărții, Samuel, este bazat mai degrabă pe un prieten al unor rude, care a trait întocmai experiențele pe care eu le povestesc în roman.

DB: Te-ai întâlnit cu el? L-ai intervievat?

KN: Da, am stat de vorbă cu el. A trebuit, pentru că este vorba despre o poveste concretă, despre revolta împotriva unui sistem, ar fi fost ușor de recunoscut și n-aș fi vrut să pară că am furat povestea, nu mi-ar fi plăcut așa ceva. L-am întrebat dacă aș putea să o folosesc, aducând câteva schimbări la ea. Din fericire, a fost foarte cooperant, deși a dorit să rămână anonim. Și mai știu că este mulțumit de cum a ieșit cartea, iar asta e un lucru foarte important pentru mine.

DB: Ai crescut fiind conștientă de apartenența ta la comunitatea și cultura Sámi?

KN: O, da, și încă foarte mult. Mama mea este foarte mândră că e Sámi și la fel și bunica. Ele sunt două persoane foarte importante în viața mea. Și deși am crescut mereu în locuri în care populația Sámi este în minoritate, de la ele am învățat să nu bag în seamă comentariile răutăcioase, să nu mă întimideze rasismul agresiv, din contră, să fiu mândră de originile mele. Și n-a fost prea ușor. Mai ales în adolescență a fost chiar dificil, pentru că nu doream deloc să ies în evidență, să fiu diferită, deși eram. Toată lumea din jur știa că eu sunt Sámi iar pentru majoritatea oamenilor din Norvegia acesta este un lucru foarte negativ.

DB: Este Sámi limba ta maternă?

KN: Nu. Pentru că bunica a avut această experiență dureroasă în școală, a vorbit cu noi acasă în norvegiană. Mama a învățat limba Sámi dar a decis să vorbească cu noi tot în norvegiană. Am unchi și verișori care vorbesc limba din copilărie, eu însă nu o vorbesc.

DB: Cartea ta pentru adulți care tratează același subiect și care se intitulează „The Sámi Problem” este în curs de traducere în limba română și sperăm că o vom putea citi în curând. Spune-ne despre ea câteva cuvinte.

KN: Da, e foarte interesant, pentru că le-am pomenit deja pe bunica și pe mama și romanul meu prezintă patru generații de femei care se luptă cu această identitate Sámi dar și cu politica statului norvegian.
Este o poveste foarte personală. Prin acest roman am dorit să arăt cum politica nu poate fi ceva exterior unei familii, pentru că și bunica din roman, dar și personajul principal al cărții au povești amoroase cu bărbați norvegieni, iar rasismul pătrunde până și în aceste relații care sunt atât de intime, atât de personale. Deci nu se poate spune că politica e politică și că relațiile sunt relații, atunci când suntem confruntați cu asemenea situații de viață.

DB: Acum trăiești în Franța. Cum te simți că ai pus o distanță fizică față de țara și de cultura ta? A influențat modul în care te percepi?

KN: O, da, foarte mult. Simt că parcă în Franța pot respira în voie. Am scris foarte mult despre asta în acest nou roman al meu, „The Sámi Problem”, pentru că mi-am pus foarte des întrebarea asta: de ce simt că în Franța pot să respir? Și am avut nevoie de 400 de pagini ca să înțeleg și să scriu despre asta. Dar se întâmplă așa și pentru că în Franța sunt doar scandinavă, nu sunt norvegiancă, sau nu în mod special. Sunt o fată venită din Nord. Am resimțit ca un fel de ușurare să iau o pauză de la a fi Sámi, lucru pe care în Norvegia nu-l pot face. În Norvegia chiar dacă nu spun lucrul acesta cu voce tare, diferențele culturale sunt foarte vizibile pentru mine. Și nu doar diferențe, ci și prejudecăți, deși în ultimii ani lucrurile s-au mai îmbunătățit.
Pe de altă parte, se mai petrece un fenomen: cei care sunt fățiș împotriva minorității Sámi au devenit în ultima vreme mult mai vocali. Acum pot scrie lucruri oribile în Social Media. Și deși sunt în Franța am acces la tot acest conținut, pentru că Internetul scoate la suprafață toate aceste comentarii pe care pe vremuri lumea le făcea doar acasă. Acum le vedem postate negru pe alb pe ecranul calculatorului. Da, Internetul are multe aspecte pozitive, dar face și rău, spre exemplu scuipînd tot acest rasism direct în fața noastră.

DB: De unde vin aceste prejudecăți legate de Sámi, ne poți povesti contextul istoric?

KN: Am scris pe larg despre asta în noul meu roman. Știi, se mai întâmplă ceva dureros. Lumea nu cataloghează drept rasism întotdeauna aceste manifestări. Mi se spune de multe ori că exagerez atunci când îl numesc rasism. A început atunci când universitățile din Norvegia și din Suedia, pe baza teoriei evoluționiste a lui Darwin, au început să facă categorii, să împartă populațiile. Și au folosit populația Sámi drept exepmlu de rasa inferioară și înapoiată. Au început să măsoare craniile oamenilor, au dezgropat schelete din cimtirele Sámi, spunând că doresc să afle de ce populața asta pare mai proastă și mai primitivă decât ei. Așa a început totul, de fapt. Norvegia, ca și România, e o țară relativ tânără. Și pe când au început să construiască acest sentiment național n-au știut ce rol să atribuie populațiilor Sámi care erau și ele prezente pe teritoriul țării. Așa că s-a creat această poveste a unor populații care au venit de altundeva și s-au așezat acolo, dar nu aparțin nici de poporul suedez, nici de cel norvegian. Cred că și asta a jucat un rol.
Îmi amintesc foarte bine din copilărie că eram adesea întrebați de unde vin Sámi. Interesant este însă că în Norvegia nimeni nu întreabă de unde vin norvegienii. Și, evident, nu vin Sámi de undeva, au fost acolo, ca și norvegienii, de altfel. Cultura Sámi a luat naștere în Nordul Scandinaviei.

Cite;te mai mult pe Radio Cluj

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: