„De la ora 8 dimineața până la 10 avem „program de aer”. Deasupra penitenciarului sunt niște cuști de 7/8 metri, construite din grilaje de fier.
Azi dimineață, la ora 8 și 15, se deschide ușa metalică de la camera mea și un mascat, nou, probabil venit din concediu, mă întreabă: „Mergi, mă, la aer?”. Eu îi răspund, în timp ce îmi luam cearșaful, sticla de apă și o carte: „Da, mă, merg.”
Șocat, mascatul întreabă: „Așa vorbești tu cu mine?”. Între timp ajunsesem la ușă și îi răspund: „Cum vorbești tu cu mine, așa vorbesc și eu cu tine. Care este problema?”.
Între timp, alți doi mascați s-au apropiat, au șușotit ceva și au închis ușa, spunând că revin – ceea ce s-a întâmplat peste 10 minute. Mă pun cu fața la perete și mă percheziționează apăsat și insistent, în zona buzunarelor, eu neavând buzunare. Mă pun să despăturesc cearșaful, după care mi se spune că pot merge la aer. În timp ce porneam pe coridorul lung, pe care se află, cred, vreo 30 de camere pe fiecare parte, îi spun primului mascat: „Mâine o să-ți fac raport la comandant.” La care toți mascații au izbucnit în râs. „La articolul 1, alineatul 3 din Constituție, există un cuvânt considerat valoare supremă pentru statul român, și el este demnitate”, le spun eu mascaților. Iar unul dintre ei răspunde: „Vezi că ai drepturi, dar ai și obligații.”
În cele două ore de stat la soare, gândindu-mă la incident, am ajuns la concluzia să nu-l mediatizez, părându-mi minor. Dar, la ora 13, în timp ce mâncam niște varză fiartă, se deschide vizeta (o gaură în ușă, la nivelul pieptului, pe unde se aduce masa) și cineva îmi spune: „Să ai poftă.” „Mulțumesc frumos”, răspund, în timp ce mă îndrept spre ușă. Acolo, mascatul de dimineață îmi mai urează o dată poftă bună, după care mă întreabă dacă vreau să ne cunoaștem. Nu știu ce să zic și ridic din umeri. „Uite, dacă întrebi despre mine, vei afla că eu pot să fiu pâinea lui Dumnezeu, dar și foarte rău. De tine depinde.” „Și e ok?”, zic eu. „Bine, te las să mănânci, încă o dată poftă bună.” „Mulțumesc”, îi răspund și mă întorc la masă.
De ce v-am povestit acest incident care poate părea minor? Pentru că el ascunde o realitate dureroasă din penitenciare: abuzul forțelor de ordine. Ce povești terifiante am aflat încă de la arestul Secției 19 Poliție, apoi la Rahova și acum la Giurgiu, e greu de descris! În toate se vorbește însă despre deținuți morți în urma intervențiilor mascaților, care depășesc cu mult limitele legii. E horror!
Iar penitenciarele românești sunt specialiste în a-ți face viața un coșmar. Printre marile metode, nelegale, evident – dar, ce să vezi, justiția română se pare că protejează astfel de practici – se numără: mutatul într-un alt penitenciar, pe o altă secție, într-o altă cameră sau aducerea în cameră a unor deținuți violenți sau cu probleme psihice. Sau fel de fel de înscenări și manevre, pe care deținuții le pot descrie pe larg. Vă spun precis: puțini ies fără sechele din acest malaxor.
Părerea mea este că Dumnezeu m-a trimis aici pentru a vedea și, mai ales, a auzi despre aceste abuzuri. Vă mărturisesc că am fost surprins cât de mulți pușcăriași m-au rugat să spun lumii ce se petrece în realitate în penitenciare. Cred că majoritatea celor cu care am vorbit măcar 5-10 minute. O să povestesc despre asta când ies de aici.
Concluzia pe care vreau să o spun este că peste tot, în instituțiile românești, domnește minciuna sub toate formele ei – ipocrizie, mascaradă, demagogie, formalism, cruzime. Această goană cu viteză mare spre prăpastie a societății românești nu poate fi oprită decât prin trezirea spiritului civic, a conștiințelor civice, pentru că somnul rațiunii naște monștri. Trezirea, până nu e prea târziu!
Dacă pentru Stegar, pușcăria este o experiență, o aventură, pentru marea majoritate ea poate însemna un capăt de lume, un capăt de umanitate.
Iar de ajuns în pușcărie va fi din ce în ce mai ușor. Va fi suficient să spui adevărul! De exemplu, că alegerile au fost fraudate printr-o lovitură de stat.
Și că statul român își arată adevărata față atunci când îl vezi reflectat în pușcăriile lui.”
Cezar Avramuță, Penitenciarul Giurgiu, 17 august 2025
Sursa: Cristi Nemțeanu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

