Mandatul după dublă-crimă: Cand incompetenta judecatorilor clujeni costă două vieti 

Cazul Baciu

Pe 31 august 2022, Al-Shamali Jamal-Jamal și-a ucis mama și bunica în apartamentul familiei din Baciu, deși fusese condamnat la 1 an de  închisoare cu executare încă din mai 2022. Mandatul de executare, care trebuia emis în ziua rămânerii definitive a hotărârii, a fost întocmit abia pe 4 octombrie 2022, 4 luni după tragedie.

Acum, familia cere despăgubiri de la Statul Român, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și Serviciul de Telecomunicații Speciale, susținând că întârzierea administrativă a condus direct la moartea celor două femei.

Între momentul în care mandatul de executare trebuia emis (6 iulie 2022) și momentul dublei crime (31 august 2022) au trecut 56 de zile, timp în care un condamnat periculos, cu antecedente de violență domestică și probleme psihiatrice, a rămas în libertate. “Dintr-o omisiune/eroare a judecătorului delegat de a emite mandatul de executare al pedepsei, în ziua rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare, în temeiul dispozițiilor legale mai sus arătate, mandatul de executare a pedepsei a fost emis abia la data de 04.10.2022 (cu ocazia judecării dosarului având ca și obiect infracțiunea de omor calificat săvârșită asupra victimelor) însă, la acel moment, nu se mai putea lua nicio acțiune concretă în scopul salvării vieții defunctelor, întrucât acestea au fost ucise de agresor la data de 31.08.2022.”

Erori administrative

Paradoxul constă în faptul că toate măsurile de protecție luate de stat au fost anulate de comportamentul victimelor (renunțarea la protecție, externarea agresorului), iar când în sfârșit statul a luat măsura definitivă (condamnarea la închisoare), implementarea acesteia a fost sabotată de disfuncționalitățile administrative.

Conform articolului 555 din Codul de Procedură Penală, mandatul de executare trebuia emis în ziua rămânerii definitive a hotărârii, însă documentul a fost întocmit abia la 4 octombrie 2022: „Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detențiunii pe viață se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecătorul delegat cu executare în ziua rămânerii definitive a hotărârii la instanța de fond.

În România, întârzierile administrative în sistemul judiciar sunt frecvente și pot avea consecințe dramatice. Cazul din Baciu nu este singular: țara se confruntă cu probleme cronice de comunicare între instituții, evidențe deficitare și proceduri birocratice care pot transforma erori aparent minore în tragedii umane.

Problema domiciliului figurat greșit

În actele judecătorești, condamnatului îi figura domiciliul în străinătate, deși era cunoscut autorităților prin multiple dosare penale, ordine de protecție și internări psihiatrice pe raza județului. Din sentința penală rezultă că „hotărârea a fost comunicată inculpatului la toate adresele menţionate în cadrul dosarului nr. ####/211/2020″, însă această comunicare a ajuns în alt dosar, creând blocajul administrativ.

Mulți români lucrează în străinătate, dar își păstrează activitatea infracțională în țară, creând confuzii administrative care pot paraliza procesul de executare a pedepselor. În cazul agresorului din Baciu, deși toate infracțiunile fuseseră comise la Cluj, toate ordinele de protecție fuseseră emise de instanțele clujene și toate internările psihiatrice avuseseră loc la Cluj, sistemul continua să-i trimită actele la o adresă din Italia.

Din sentința tribunalului rezultă că întârzierea s-a datorat unei probleme administrative: „dovada de comunicare de la fila 189 din dosarul ataşat fiind depusă în dosarul nr. #####/211/2021″, adică în alt dosar penal. Această confuzie a împiedicat emiterea mandatului la timp, iar instanța a reținut că „mandatul de executare fiind emis de îndată ce s-a constatat comunicarea hotărârii”.

Situația devine și mai problematică în contextul violenței domestice, unde fiecare zi de întârziere în executarea măsurilor de protecție poate însemna diferența dintre viață și moarte pentru victime.

Dacă o întârziere de 90 de zile în executarea unei sentințe definitive, care permite unui condamnat să comită o dublă crimă, nu constituie eroare judiciară, atunci ce situații ar putea fi considerate suficient de grave pentru a angaja răspunderea statului?

Povestea criminalului

Al-Shamali Omar Jamal avea un istoric penal extins și era cunoscut ca o persoană deosebit de periculoasă. Conform sentinței penale din dosarul de omor, din fișa de cazier rezultă condamnări anterioare în 2008 pentru complicitate la furt calificat, în 2009 pentru infracțiuni rutiere, în 2010 pentru tâlhărie, fiind recidivist cu o condamnare la 2 ani și 6 luni închisoare din 2010.

Între 2015 și 2021, condamnatul fusese internat de nouă ori la Clinica de Psihiatrie III Cluj-Napoca, fiind diagnosticat cu „reabilitarea consumatorilor de substanţe psihoactive, tulburare psihotică indusă de droguri multiple, dependenţă la droguri multiple”.

În mai 2021, și-a agresat fizic mama, fapt care a dus la emiterea unui ordin de protecție pentru trei luni.

Paradoxal, victimele au contribuit la propria vulnerabilitate: mama agresorului a solicitat externarea acestuia din spital și anularea ordinului de protecție, deși poliția îi atrase atenția că „agresorul are un comportament violent, se droghează şi este un pericol real pentru familia sa”. Instanța a reținut această „culpă concurentă” a victimelor ca factor atenuant pentru răspunderea statului.

Acuza reclamanților

Familia victimelor, reprezentată de fiii și soțul defunctelor, solicită despăgubiri de 700.000 de euro, susținând că statul a eșuat în îndeplinirea obligației de a proteja dreptul la viață al cetățenilor săi.

Argumentația lor se bazează pe două piloni juridici principali:

• răspunderea statului pentru eroarea judiciară constând în întârzierea emiterii mandatului de executare
• încălcarea articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă statul să ia măsuri concrete pentru protejarea vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa.
• Intervenția deficitară a apelului la 112.

Familia victimelor a invocat și încălcarea articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă statul să ia măsuri concrete pentru protejarea vieții persoanelor aflate sub jurisdicția sa.