O ambuscadă a trupelor de Securitate. ”Am fugit ca disperații printre gloanțe”

Nicolae Ciurică, fost partizan și deținut politic: Într-o noapte de iulie am părăsit pădurile Verendinului cu destinația Naidăș. Drumul era lung și plin de primejdii, mai ales că ne-am deplasat în număr de 10. Nimeni nu voia să rateze o eventuală trecere în Iugoslavia. Singurul care nu a putut veni a fost Dumitru Ișfănuț, care își trata rănile la un om de legătură. Aveam doi cai încărcați cu provizii. Înaintea grupului, la o distanță de 100-150 de metri, se strecurau unul sau doi ortaci, care aveau rol de iscoade, urmând ca restul să trecem prin locuri deja verificate.

Într-o zi s-a întâmplat să rămânem în urmă eu și Dumitru Mutașcu zis ”Fus”. Vorbeam de una, de alta, eram frânți de oboseală. Eu călăream ca să mă mai odihnesc puțin, dar stăteam cu ambele picioare pe-o parte, ca femeile, gata să sar dacă s-ar fi ivit o situație neașteptată. Fus își ducea calul de dârlogi, călărise până mai devreme. Victor Curescu era iscoadă în ziua aia. Nici el, nici ceilalți ortaci nu dăduseră vreun semn de îngrijorare. Totul părea în regulă.

Iadul s-a dezlănțuit dintr-odată, pe când străbăteam o poiană lungă, lungă, aflată între versanți pe alocuri dezgoliți. Se tăiase masiv pădurea și rezultase un defileu adânc. Intraserăm în spațiu deschis, bazându-ne pe faptul că Victor și grupul trecuseră deja pe acolo cu numai câteva minute înainte.

Rafalele de pistoale-automate au izbucnit simultan de pe ambii versanți. Caii au fost împușcați mortal și-abia ce-am apucat să sar din cădere, evitând să rămân prins sub leșul animalului. Norocul a făcut să mă prăvălesc într-o adâncitură, care, slavă Domnului, m-a ferit de gloanțe. Am deschis imediat focul, dar nu puteam să mișc prea mult la dreapta sau la stânga, că m-aș fi expus. Gloanțele mușcau pământul în apropiere sau vâjâiau pe deasupra. Și Fus izbutise să se pună la adăpost, trăgea rafală după rafală.

Cu toate astea situația devenise critică, eram izolați și n-am fi putut rezista cine știe cât. Securiștii beneficiau de o zdrobitoare superioritate numerică, ne-ar fi înconjurat în curând. Până la urmă, salvarea a venit de la ceilalți ortaci, care au auzit împușcăturile și au declanșat un atac violent, aruncând grenade și menținând un tir constant. Numai așa am reușit să ne retragem în pădure. Am fugit ca disperații printre gloanțe.

Răzvan Gheorghe 

(Fragmente din volumul ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului”, Editura Ratio et Revelatio, 2024 / foto: domnul Nicolae Ciurică la Teregova / sursa: arhiva Podul)