Să fim așadar, frații mei…cu rugăciune pentru toți și să încercăm în această lume plină de conflicte și de contradicții, de tulburare și de egoism, să fim rugători către Bunul Dumnezeu ca să nu învrăjbim și să osîndim, ci să mijlocim și …pentru că Însuși Hristos ne spune: fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Să luminăm și nu să dominăm aproapele, să-l asuprim și să-l umilim, ci să trăim în duh de smerenie, în dreptate și în adevăr.
Să privim cu nădejde Crucea Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat și să nu ne însoțească decât frica și dragostea de Dumnezeu.
Să ne spunem frați întru Hristos nu formal, ci să ne iubim și să ne ajutăm unul pe altul, așa cum ne iubim pe noi înșine și cum ne-a învățat să ne iubim unii pe alții, Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Sfânta Evanghelie ne înfățișează începutul
lucrării Sale publice, în sinagoga din Nazaret, acolo unde citește cu autoritate profeția lui Isaia:
„Duhul Domnului este peste Mine… M-a trimis să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiți
cu inima, să propovăduiesc robilor dezrobirea… și să vestesc anul plăcut Domnului.”
Apoi, în tăcerea adâncă a celor prezenți, rostește cuvintele decisive: „Astăzi s-a împlinit Scriptura
aceasta în urechile voastre.”
Să punem un bun început unui nou an, al Mântuirii Noastre! Dumnezeu și Măicuța Domnului cu noi toți, dragii mei!
Gabriel Brânzaru
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

