Distribuie articolul
BOR singura instituție care omagiază cu adevărat poeții români. La 25 de ani de la trecerea în viaţa cea veşnică, pe care cu dor şi dragoste a conturat-o adesea prin versuri, poetul Ioan Alexandru va fi comemorat marți, 23 septembrie 2025, la Mănăstirea Nicula.

Comemorarea poartă titlul sugestiv „Unde sunt cei care nu mai sunt?” și îi adună împreună pe toți cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, l-au apreciat ori care abia acum îl descoperă pe marele poet.

Programul începe la ora 11:00 cu Slujba parastasului, oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De la ora 12:00, în aula Centrului de Studii Patristice „Sfântul Ștefan cel Mare” al mănăstirii, va avea loc evocarea poetului, prin mărturii și amintiri.

Ioan Alexandru își doarme somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Nicula, „aproape de umbra pădurii”, iar poezia sa rămâne ca o lumină dăruită generațiilor ce îi vor urma.

La 25 de ani de la trecerea la Domnul a poetului Ioan Alexandru, comemorare la Mănăstirea Nicula

Scurtă biografie

Ioan Alexandru s-a născut în ziua Praznicului Naşterii Domnului, la data de 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mică, județul Cluj. Poet, publicist, eseist și om politic român, a fost unul dintre cei mai mari poeți creștini români, acesta dovedindu-se a fi prin creația și activitățile sale un mare cinstitor, apărător și mărturisitor al credinței ortodoxe.

În anul 1962 a absolvit Liceul „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Încă din perioada studiilor liceale a fost cunoscut în mediile literare clujene, citind și participând activ la cenaclurile literare din oraș. A fost perioada în care l-a cunoscut pe Lucian Blaga și pe mulți alții. Prima sa poezie a fost publicată în anul 1960, în Revista „Tribuna”, iar în timpul studenției a lucrat ca redactor la Revista „Amfiteatru”. A debutat editorial cu volumul „Cum să vă spun”, prefațat de Mihai Beniuc. În anul 1964, poetul creștin Ioan Alexandru a fost numit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În anul 1968 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Bucuresti. De asemenea, a fost bursier la Universitatea din Freiburg, Germania. În 1973 a obținut doctoratul în Filologie, cu lucrarea „Patria la Pindar și Eminescu“, la Universitatea din București, conducător științific fiindu-i Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

A trecut în veșnicie în data de 16 septembrie 2000, în orasul Bonn, Germania.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: