Nicușor Dan recunoaște relaxat că, deși au trecut deja 4 luni de zile de când a fost ales președinte, el nu a vizitat palatul Cotroceni. Are nevoie de liftier să ajungă la biroul lui (și așa a aflat că este la etajul 2).
Birou ce i-a fost repartizat, deși ar fi trebuit să fie alegerea lui.
Mai mult, nici nu a avut dramul de curiozitate de a se plimba prin splendidul palat, care este și muzeu. Și afirmă asta ca pe un soi de titlu de mândrie.
Printre cei mai deștepți oameni din lume, cum este alintat de fani, consideră firesc să nu viziteze nici măcar muzeul în care lucrează.
Ce să mai vorbim de echipa de consilieri prezidențiali pe care i-a moștenit de la Bolojan? Deși este dreptul și obligația sa să își formeze o echipă.
Omul, ale cărui probleme psihice sunt tot mai evidente, lasă impresia unui pacient al sistemului.
Este repartizat la salon ca orice pacient, are “medicii” săi curanți și nimeni nu îl bagă în seamă dacă are inițiative. Dovadā povestea cu șefii de la servicii, unde opțiunile lui Dan au fost scuipate repede de sistem.
Însă problema nu este sistemul ci propria condiție psihică a sărmanului om. Este evident că nu pricepe ce i se întâmplă, este însingurat, dependent de “domnul de la pază” ca să știe unde se poate așeza și el pe un scaun, prizonierul propriilor blocaje și complexe.
Mie îmi e milă de Nicușor Dan….
Bogdan Alexandru Duca
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

