Părintele Fabian Seiche despre Sfântul Părinte Mărturisitor Roman Braga, pătimitor timp de 11 ani în temnițele comuniste, propus spre canonizare

Părintele arhimandrit Roman Braga s-a născut la 2 aprilie 1922 în satul Condriţa, Basarabia. A intrat de tânăr (la 12 ani) ca frate la mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti, apoi la Cernica şi face studii la Bucureşti şi Chişinău – facultatea de Teologie, Litere şi Filosofie precum şi Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu”. Preot în Scoreni, a fost arestat în 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, sentinţa 210/ 06.12.1949, la 5 ani temniţă grea şi 3 ani degradare civică, pentru omisiune de denunţ. A trecut prin reeducarea de la Piteşti, despre care spune:

„Umilirea era generală şi se căuta să te aducă în situaţia să nu mai gândeşti, ci doar să execuţi. Când vedeam mâncarea intram sub pat, cu corpul tot, şi afară ne rămânea doar capul, iar în faţă ni se aşeza gamela. Noi stăm cu mâinile la spate şi trebuia să mâncăm numai cu gura. Iară nu să atingem cu mâna. În acest timp, cei reeducaţi se plimbau şi grohăiau ca porcii. La urmă, unul dintre reeducaţi lua cârpa cu care se spăla tineta (hârdăul de necesităţi) şi ne ştergea pe la gură”.

Este eliberat în 1953, cu domiciliu forţat în Bucureşti. Pleacă pe ascuns la Iaşi, unde mitropolitul Sebastian Rusan îl călugăreşte şi îl hirotoneşte diacon. Este arestat din nou, în anul 1958, în lotul Rugului Aprins şi condamnat (sentinţa 125/08. 11. 1958) la 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului „democrat” comunist. A trecut prin Jilava, Canal, Balta Brăilei, colonia Salcia, Ostrov şi eliberat în 31 iulie 1964.

Încearcă la mai mulţi ierarhi să obţină hirotonirea în preot. Ajuns la Cluj, îşi aminteşte de emoţionanta întâlnire cu episcopul Teofil Herineanu (1909-1992), un mare sprijinitor al preoţilor arestaţi politic: „Era un om foarte sincer. După ce am mâncat, mi-a spus: „Vreau să-ţi spun un lucru, duhovniceşte; am vrut să vii la mine la Roman pe vremuri şi ştiu multe despre tine; uite ce, am foarte multe posturi, multe parohii fără preoţi; eu îi primesc pe toţi care vin din puşcărie şi-i trimit la parohiile acestea. Părintele Vasile Vasilache este la mine, Părintele Dosoftei Moraru. Dar am un inspector de la Culte, care e un câine. Dacă eu prezint dosarul că eşti diacon şi trebuie să te fac preot, intru într-un mare bucluc. Dacă ai fi preot ar fi foarte uşor: te-aş trimite la o parohie mică prin munţi şi ţi s-ar mai pierde de urmă…” Mi-a dat bani de hotel, mi-a dat bani de mâncare şi m-a trimis cu Dumnezeu înainte”. (D. Cruga, „Trepte duhovniceşti; interviu cu părintele Roman Braga”, Alba Iulia, 1998).

Hirotonia n-a fost obţinută uşor dar prin mila lui Dumnezeu i se aprobă episcopului Valerian Zaharia de la Oradea să-l hirotonească preot şi la 1 ianuarie 1965 este instalat preot la Negreşti, mutat la Sârbi, apoi trimis ca misionar în Brazilia. În anul 1972 episcopul Valerian Trifa îl cheamă la Vatra în Statele Unite, devine preot paroh, iar în 1988 se retrage la mănăstirea din Rives Junction, Michigan unde se află şi astăzi.

Florin Palas

„A fost uimitoare noaptea aceea…., cu părintele Roman Braga. O noapte de revelaţie, într-adevăr, ca o eurofonie. Adică acest preot, cu figură de icoană, cu părul alb, cu barba albă colilie şi un zâmbet neşters pe faţă, de o inteligenţă strălucită, la curent cu fiecare problemă politică europeană, americană, vorbea cu o iertare, cu o dragoste, nici nu se sinchisea de ce trecuse, de ce suferise. Pentru el totul era întru Christos, totul era admirabil, totul era nădejde, totul era credinţă şi totul era posibil. Ei, o astfel de făptură, cu totul, cu totul specială, ar trebui multiplicată pentru vindecarea rănilor noastre” (maica Benedicta, alias acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în Teologie şi viaţă, Iaşi, 1995, nr. 4-6, Apr-Iun, p. 212-213).

Mişcarea spirituală Rugul Aprins avea ca scop să sporească focul credinţei în inimile credincioşilor în acele timpuri de răstrişte. Ea „nu putea scăpa ochiului scormonitor al securităţii, iar finalul era previzibil – arestarea iniţiatorilor şi a participanţilor”. Părintele Roman Braga consemnează:

„Guvernul de la Bucureşti intrase în panică. S-a speriat de „Rugul Aprins” mai mult decât toate centrele de rezistenţă din Carpaţi. Pentru revoluţionari exista pedeapsa cu închisoarea şi cu moartea. Dar ce te faci cu acel „centru” din om pe care nimeni nu-l poate controla. Unul dintre aceştia, stareţul Daniil Sandu Tudor, „Sfântul Daniil” cum era numit printre deţinuţi, a murit la Zarca de la Aiud, după patru ani de torturi şi bătăi, fiind printre puţinii deţinuţi care au purtat lanţuri pe toată durata detenţiei. Acest fapt este atestat de fostul deţinut sucevean Teofil Dumbrăveanu, care printr-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală arată: „La ieşirea pe poartă, către cimitirul „Trei plopi” i-au înfipt o suliţă de fier în inimă, ca să vadă dacă este viu sau mort, ca în martirologiile clasice. În Zarca, la Aiud, printre deţinuţi se păstrează mereu amintirea lui „Daniil Sfântul”. Mai târziu, tinerii care săpau un şanţ, în închisoare, au găsit un schelet cu lanţuri la picioare. Ei credeau că acela era deţinutul „Sfântul Daniil”.

Că deţinuţilor morţi li se înfigea o suliţă de fier în inimă, este confirmat şi de arhim. Iustin Pârvu, deţinut politic timp de 17 ani.
Părintele Roman a rămas mereu un modest călugăr, plin de smerenie şi îngăduinţă, încununat cu cununa iertării, evlavios şi iubitor de Dumnezeu. A avut largi preocupări teologice şi culturale, publicând texte cu mult folos duhovnicesc. Cartea sa de bază este „Pe drumul credinţei” (1995), o capodoperă a smereniei.
Dintre articolele sale amintim: „Bate-vor păstorii şi se vor risipi oile”, de o mare fineţe pentru apărarea ierarhiei ortodoxe în vremea comunismului, extrem de viguros, dar delicat şi politicos. Părintele îndeamnă la rugăciune şi meditaţie înţeleaptă: „pe Patriarhul ţării şi pe episcopi îi va judeca Dumnezeu, nu oamenii, pentru că, în cele mai critice momente din viaţa neamului românesc, ei au salvat Biserica“.

„O critică bine meritată”, cu referire la acuzaţiile episcopului unit Ioan Ploscaru al Lugojului, în ziarul românilor uniţi din America, Unirea, nov. 1999; „Argumente la alegerea de episcop”, în care arată calităţile pe care trebuie să le aibă viitorul episcop, persoana cea mai potrivită pentru a conduce turma cuvântătoare la Hristos. Bunătatea şi smerenia au făcut din părintele Roman o pildă vie, făclie călăuzitoare pentru toţi românii din America şi de aici.

Pr Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România