PREZENTĂM ȘI RECOMANDĂM O CARTE – Dorin Sas, ”Măița”

Părintele Dorin Sas, cunoscut turdenilor de pe vremea când administra Căminul de vârstnici Acoperământul Maicii Domnului din Oprișani, în prezent preot misionar în Spania, s-a întors iarăși  acasă, în concediu, la locurile de care este atât de legat. De data aceasta, (august 2025), după cum însuși o mărturisește, nu a venit cu mâna goală, ci a adus o plăcută și foarte interesantă carte ce conține scrieri cu o paletă largă de teme abordate, în care predomină strădania preoților români ortodocși din Peninsula Iberică pentru a veni în sprijinul românilor ajunși acolo în căutarea unui loc de muncă. Prin preoții misionari și prin locașurile de cult improvizate, conaționalii noștri sunt sprijiniți să nu-și piardă credința ortodoxă, să-și păstreze portul tradițiile culturale moștenite din strămoși, iar pentru copii să învețe limba română, să știe cât mai multe colinde și cântece românești, să se mândrească cu costumul național și să-și dorească să se întoarcă în țară.

Coperta cărții, ca să începem chiar cu începutul, reproduce o  pictură a lui Cornel Vana; Deleni, vatră transilvană, inspirată alegere, cu biserica din centrul satului, instituția simbol în jurul căreia gravitează întreaga colectivitate, știut fiind că veacuri de-a rândul preoții, prin biserică, au fost purtători de steag românesc pentru unitate de credință, limbă, neam și țară.

Volumul intitulat Măița,  a apărut la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, iar denumirea lui provine de la diminutivul cuvântului mamaia, bunica din Moldova și Muntenia, și cuprinde 23 de evocări și povestiri. El beneficiază de o introducere  sintetică, dar atotcuprinzătoare, semnată de Vasile Eugen Barz din care cităm, spre exemplificare, primul paragraf:

„Această carte este o călătorie sufletească prin viață și slujirea părintelui Dorin Sas – preot ortodox român, misionar, păstor de suflete dar mai ales om între oameni. Pagini de amintiri, chipuri de neuitat, momente de har și lacrimi împărtășite, toate se adună aici într-un buchet de mărturii vii, din care răzbate duhul slujirii în Adevăr și iubire.”

Volumul se deschide cu o emoționantă evocare a unei bunicuțe, Măița, ajunsă în Spania din părțile Brăilei, după ce acasă nu mai avea pe nimeni. Era una dintre puținii enoriași „în primii ani de păstorie pe tărâm iberic la slujbele religioase săvârșite la periferia localității, într-o hală industrială închiriată și transformată ad-hoc în locaș de cult”.

Credincioasă peste măsură, participa cu regularitate la toate slujbele bisericești, venind cu efort, pe jos, destul de departe cu nepoțelul de mână, iar aceasta era de o bunătate peste măsură. În pomelnicul dumneaei de vii și morți adus spre pomenire, erau menționați nu doar rudele, ci și vecinii, pentru a constata părintele că acolo pe listă se găsesc până și numele părinților decedați din familia preotului paroh. Mai rar atâta credință și atâta bunătate, iar astfel de fapte, iată, nu trec neobservate. Măița va dăinui peste ani prin cartea părintelui Dorin Sas.

Adevărate medalioane literare sunt dedicate unor vrednice fețe bisericești, preoți ori înalți ierarhi, precum Mitropolitului Andrei Andreicuț,  Vlădicăi Timotei Lauran, Episcopul românilor ortodocși din Peninsula Iberică, Părintelui Gheorghe Gotea, paroh la Catedrala din Turda și protopop în anii de intense transformări și dispute de după evenimentele din 1989, etc.

Vrednicului preot Sebastian Zăhan, „slujitorul cu mulți talanți,” cum îl caracterizează autorul, îi sunt dedicate mai multe pagini, fiind strălucit solist și lider al grupului vocal-instrumental „Dor de Turda,” ce a organizat un turneu în Spania pentru românii de acolo. Dar activitatea religioasă și cultural- artistică a părintelui Zăhan, atât de vastă și binecunoscută turdenilor, ar putea cuprinde un întreg volum.

Foarte impresionantă este povestirea Lacrimi sub patrafir, unde este relatată cu multă măiestrie spovedania de pe urmă a unui bătrân credincios. Exemplificăm stilul de autentic scriitor prin următorul fragment:

„Seară cumplită de Gerar, cu frig ce-ți pătrundea până la oase. Satul adormi de truda zilei, doar fuioare albe de fum se înălțau spre văzduhul cernit de neaua abundentă. La casa parohială, statornicită lângă vechea bisericuță de lemn, lumina slabă a opaițului păli încet, într-un târziu, când pruncul abia-născut ațipise blând. După ce-l alăptase și-l învelise în scutece, preoteasa îi făcu semnul crucii cu degetele lui plăpânde și-l sărută pe frunte, plină de duioșie. Părintele tocmai își terminase pravila, suflă ostenit în candelă, când lătratul furios al câinelui îl anunța că cineva îi bătea în poartă.

Cine o fi, așa târziu? gândi el, în timp ce își lua voinicește pe umeri cojocul de lână.   . Păși în tindă, apoi în ogradă și trase zăvorul cel vechi de la poarta mare. În fața lui, zgribulită de ger, cu catrința albită de imaculatul fulgilor, stătea o fătucă cam de vreo zece ani. O recunoscu de la orele de religie pe Ilinca, copilița cu aluniță pe obraz din clasa a treia.

-Săru’ mâna și iertați, părinte!

-Ce s-a întâmplat?, o întrebă.

-Bunicu´ trage de moarte și mama m-a trimis, dacă puteți veni să-l spovediți, că nu știm dacă mai apucă zorile, răspunse fata fără să răsufle.”

Preotul de la parohia de munte nu ține seama că e noapte de iarnă, își ia cele de trebuință și pornește cu fetița spre casa bolnavului. După săvârșirea spovedaniei și ruga de dezlegare, părintele observă că borangicul patrafirului era umed de lacrimile bolnavului. Dimineața, peste sat, se auzea clopotul din turnul bisericii ce anunța a murit cineva.

Dacă  în Lacrimi sub patrafir este prezentat întregul ceremonial al spovedaniei, tot așa în Pamfil, fiul Nastasiei, ucis de explozia unei grenade pe Valea Hășdății la vârsta de numai 14 ani, este redată întreaga procesiune a înmormântării, cu ritualul neschimbat din îndepărtate vremuri.

Plecarea la armată, încorporarea tinerilor, este redată foarte detaliat, cu autentice amănunte, în scrierea Pizlic, numele de ciufală a unui oarecare Ștefan „din neamul Ilea” , din Deleni.  Ajuns la oaste, acesta are neșansa de a fi dus pe front și cade prizonier la ruși împreună cu alți consăteni. Din lagăr nu mai putea comunica cu cei de acasă, scrisorile fiind cenzurate, apoi  distruse, neîndeplinind condițiile cerute. Ștefan recurge la un șiretlic: laudă condițiile de viață de acolo, dar încheie scrisoarea cu „într-un cuvânt, măicuță scumpă, să le spui tuturor din sat că suntem ca Surul lui Lupea”. Acesta era un câine din sat flămând și jerpelit, pe care îl știa toată lumea.

Prin multitudinea și realismul datelor  prezentate de părintele Dorin Sas, acest volum de scrieri poate fi considerat și o contribuție la o eventuală monografie etnografică a satelor din arealul Văii Hășdății, fiind o fereastră larg deschisă spre această zonă în care întreaga comunitate gravitează, prin credință, în jurul bisericilor ortodoxe, de fapt ca peste tot la noi în țară.

O mare parte din aceste texte au fost publicate în diverse reviste din Spania sau din țară, autorul fiind colaborator la astfel de publicații cu conținut religios sau la reviste literare. Astfel în Ecouri din Turda, personal, am citit cu emoție In memoriam. Preot Gabriel Ștefan Cosma, „Patriarhul Podeniului” trecut la cele veșnice mult înainte de vreme…

Între calitățile cărții mai necesită remarcat stilul cursiv, limpede și plăcut al autorului, calități ce-l lipesc pe cititor de carte. Aceasta, deschisă, nu se lasă necitită!

NOTA BENE:

Lansarea cărții a avut loc în data de 21 august a.c., într-un cadru solemn, în sala Galileo din noul Centru multifuncțional Turda, de peste o sută de locuri, plină până la refuz, din Parcul Tineretului, de pe strada Războieni. Surpriza pentru cei prezenți nu a fost numai cartea, ci și noua sală,  modernă, spațioasă, luminoasă și elegantă, mândria orașului, încă o realizare de mare cinste pentru cei „vinovați”!

În acest cadru a fost aplaudată dedicația de pe întâia pagină a cărții: Soției Mihaiela Ionela, la aniversarea cununiei de argint.

 

  Prof. Ioan BEMBEA