Manifestarea reunește teologi, istorici, muzicologi, artiști și cercetători din țară și din străinătate, într-un amplu program științific structurat pe secțiuni de Teologie, Muzicologie, Artă sacră și Studii doctorale. Lucrările se vor desfășura la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și vor fi transmise online, prin intermediul platformei Zoom.
Simpozionul va debuta luni, 3 noiembrie, cu o slujbă de Te Deum în Paraclisul facultății, urmată de sesiunea inaugurală moderată de Arhim. prof. univ. dr. habil. Teofil Tia, decanul instituției. Printre invitații de onoare se numără:
-
ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului – care va susține comunicarea „Mărturisire și sfințenie”;
-
PS Benedict, Episcopul Sălajului – cu tema „Actualitatea teologiei spirituale academice la un secol de la Patriarhat”;
-
PS Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului – cu lucrarea „Paternitatea duhovnicească în învățământul teologic românesc”;
-
Pr. prof. univ. dr. habil. Przemysław Kantyka, decanul Facultății de Teologie a Universității Catolice „Ioan Paul al II-lea” din Lublin, Polonia.
În cadrul celor două zile de lucrări, vor fi prezentate peste 150 de comunicări științifice, abordând teme de teologie dogmatică, spiritualitate, istorie bisericească, iconografie, muzică sacră și educație creștină. Printre conferențiari se numără nume de referință ale mediului teologic românesc dar și cercetători internaționali din Polonia, Germania, Italia, Franța și Africa de Sud.
Un moment special al evenimentului va fi concertul coral aniversar susținut marți, 4 noiembrie, de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, care marchează 35 de ani de activitate neîntreruptă, sub bagheta pr. prof. univ. habil. dr. Vasile Stanciu, profesor emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Concertul va fi precedat de proiecția filmului documentar „Gheorghe Dima, un sfânt al muzicii românești”.
Prin amploarea și diversitatea temelor abordate, simpozionul se înscrie în seria manifestărilor organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, aducând în atenția publicului academic și eclesial rolul Bisericii în formarea conștiinței naționale și în cultivarea valorilor spirituale care au modelat ultimul secol de istorie românească.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

