A știut să plângă pe lanțurile lui Radu Gyr! Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu despre un miracol petrecut la întâlnirea cu familia Poetului temnițelor comuniste

„Am vrut să pun hârtia (manuscrisul poeziei „Scrisoarea tatii” – nota noastră) într-o folie, pentru că era obosită. Și am observat două pete, care erau exact pe cuvântul „lanțuri”. Cum am izbucnit în plâns, două lacrimi au căzut pe lanțurile lui Gyr din poezie, exact pe cuvântul „lanțuri”. I-am spus Simonei (fiica lui Radu Gyr – nota mea): „Vedeți, lanțurile aici de-aia sunt subliniate, pentru că au fost chinul cel mai mare pentru Radu Gyr”. El era hemofilic. Și la el rosăturile de lanțuri nu s-au vindecat niciodată. El a purtat lanțuri pe răni, și le-a purtat foarte mult, cel puțin perioada cât a fost condamnat la moarte, a stat tot timpul în lanțuri. L-au umilit și l-au durut. Și aceste două păcătoase și nevrednice lacrimi ale mele au căzut exact pe durerea lui Radu Gyr. Simona a spus: „Cineva a știut să plângă pe lanțurile lui Radu Gyr!”. A fost ultima mea uluire cu privire la miracole. Simona, fără să spună niciun cuvânt, când a văzut cât sunt de emoționată, a luat poezioara din mâna lui Radu (nepotul poetului – nota noastră) și mi-a dat-o cu mâna ei. Era cu adevărat ceva ce n-am visat, nici nu m-am gândit!”.

SCRISOAREA TATII

Fiule, fiule, lungă e calea…
Ca-n basm pân’ la tine sunt mări şi ţări,
trenuri, păduri, jandarmi şi ocări,
şi stele ce nu ne ştiu jalea.

Dorul de tine mi-e aşa, ca o furcă
proptită cu dinţii în beregată.
Din fundul Aiudului, ochii tăi urcă
pe cer, ca doi luceferi de piatră.

Mănânc: eşti în lingura mea. Fac un pas:
şchioapeţi alături în fiare.
Aprind o văpaie la iconostas:
cad lacrimile tale din lumânare.

Prin somn, vine lanţul tău, blestematul,
cu mari zornăieli să mă scoale.
– Lanţule, lanţule, lasă-mi băiatul,
ferecă-mi mie gleznele goale.

Cum să-ţi strămut în carnea mea chinul?
Cum să-ţi beau, fiule, osânda toată?
Plecat peste neagra-i fântână sărată,
seca-i-aş, goli-i-aş veninul…

Uneori noaptea, maică-ta vine,
cu paşi de iarbă din ţintirim:
– Ia-ţi plânsul, bătrânule, şi haide cu mine,
temniţa-n lacrimi adânci s-o topim…

Sursa: Florin Palas